Floarea vietii

Floarea vietii

Tuesday, October 23, 2012

Soarele în semnul Scorpionului, 23 octombrie, ora 3:13



    Zodia Scorpion, semn de apă, feminin, fix, nocturn, guvernat de planetele Marte şi Pluton. Urmează o perioadă de o lună de zile în care ne vom cerceta sufletul devenind conştienţi de propriile noastre dorinţe, de limitările dar şi de aşteptările noastre. Ideile ingenioase, voinţa, perseverenţa dar şi forţa de a atinge idealul cu orice preţ, sunt în măsură să ne ocupe o mare parte din timp. Există acum o mare predilecţie către tot ce ţine de metafizic, de curiozităţi, cunoaşterea îndreptată către forţele necunoscutului, a misterului morţii. Prin sondarea propriului subconştient reuşim să ne descoperim propriile temeri pe care le vom înţelege prin abordarea cu mult mai mult curaj şi încredere.
     Semnul Scorpionului stimulează dorinţa de a cuceri, pasiunile noastre, predominând erotismul dar şi puterea creatoare, originalitatea şi sublimul. Există o oarecare atitudine rezervată dar prin care  scorpionul nu face decât să stea şi să privească de pe margine pentru a aştepta momentul oportun să prindă „prada”. Este o tehnică prin care acum, noi oamenii vom beneficia de tactul, diplomaţia şi puterea de convingere a scorpionului. El ştie să fie bunul prieten, prin şiretenie, poate chiar cruzime, el ne va surprinde şi cu toate astea nu îl vom putea opri. Scorpionul  intuieşte orice slăbiciune din partea celuilalt, captează informaţia şi o foloseşte în atingerea propriilor ţeluri.
     Dacă folosim abilităţile scorpionului într-un mod constructiv, în direcţia creşterii la nivel spiritual, vom atinge o treaptă înaltă a cunoaşterii şi înţelepciunii.
    Ascendentul momentului  de intrare a Soarelui în semnul Scorpion  se află în Fecioară. Devenim raţionali, analitici, oarecum egoişti. Ne dedicăm cercetării spirituale, încercând să ne ridicăm, continuându-ne evoluţia sub influenţa lui Jupiter care ne poate ajuta să înţelegem legile universului.  Jupiter aflat în Gemeni (retrograd până în 30 ianuarie 2013) ne ajută să ne deschidem către dezvoltarea personală, către dobândirea unei cunoaşteri superioare, acum putând călători la propriu şi la figurat pe tărâmuri nemaiumblate, nemaicunoscute până acum şi care ne vor îmbogăţi sufletul cu pacea mult căutată, cu încântarea sublimă.
   Guvernatorul semnului Fecioarei, planeta Mercur, se află în semnul Scorpionului, aspect ce ne conduce către dorinţa de cunoaştere, cercetare, informare din tot ce poate fi mai nou, mai interesant, mai misterios, neexplorat până în acest moment. Acum putem conştientiza valoarea informaţiilor venite prin mesaje din subtil. Explorăm mediul cu mai multă atenţie încercând să percepem cu o mare atenţie tot ce se întâmplă în locul în care trăim, lucrăm, ne bucurăm de fiecare moment. Percepem evenimentele de viaţă încercând să vedem dincolo de lumea fizică, palpabilă. Imaginile mentale inconştiente provoacă atracţia către neobişnuit, straniu, spre ocultism.
     Mercur aflat în apropierea Nodului Nord lunar ne aduce situaţii karmice mai puţin obişnuite pe care le vom aborda în direcţia propriei transformări interioare. Este timpul să ne orientăm către vindecarea interioară prin conştientizarea viselor, prin comunicarea deschisă cu cel mai bun prieten/prietenă, omul în care avem cu adevărat încredere. Nodul Nord aflat în Scorpion ne aduce în postura de a experimenta fazele cele mai înalte dar şi cele mai de jos ale existenţei tocmai pentru a ne vedea cele mai profunde emoţii, învăţând în acest fel să le controlăm.
    Conjuncţia dintre Soare şi Saturn pe primele grade ale semnului Scorpion (se va repeta în acest semn până în 2014). Aceasta aduce conştiinciozitate în abordarea adevăratului scop în viaţa noastră, seriozitate, autocontrol dar şi răbdarea de a clădi un nou drum şi de a nu ne bloca într-un punct. Acest aspect ne trezeşte la realitate, ne aduce acele evenimente bruşte, inevitabile ce ne vor orienta pe direcţia propriului destin.
    Opoziţia dintre Jupiter şi Marte, Yunona pe axa Gemeni - Săgetător ne avertizează asupra nemulţumirilor venite din sfera religiei, erori de judecată, trădare, necinste, înşelări ce vin din partea celor la care ne aşteptam mai puţin. Suntem luaţi prin surprindere. Yunona în conjuncţie cu Marte pe casa a IV-a aduce răscoliri în tot ce ţine de latura emoţională, emoţiile inconştiente, imaginea despre noi înşine. Au loc evenimente care ne afectează într-o oarecare măsură dar care ne vor determina să privim altfel lumea, să o luăm de la capăt renunţând complet la un trecut ce încă ne mai durea.
   Aspectul de opoziţie dintre Marte şi Jupiter poate provoca congestie cerebrală, boli psihice, boli ale sângelui, ale ficatului.
   Aspectul de sextil dintre Venus şi Mercur ne dă  stare de optimism, amabilitate si sociabilitate  cu sexul opus. Artele frumoase, petrecerea timpului liber şi tot ce ţine de contactul senzorial, subtilitate, culoare şi cultură ne aduc mai aproape de latura frumoasă şi plină de pasiune a vieţii. Ne bucurăm de o perioadă de romantism şi de exprimare a emoţiilor, încercând să trasăm pe cer un curcubeu de emoţii şi trăiri.
   Este o perioadă a emoţiilor duse la extrem: ceva ni se ia dar, în acelaşi timp, altceva îi ia locul.
     Intrarea Soarelui în Scorpion este acompaniată de aspecte astrale bogate, deosebite, menite să ne încerce destinul  dar şi să ne susţină pe calea lui. Acum învăţăm să stăpânim lupta şi puterea, să orientăm direcţia ambiţiilor, să ne corectăm dezordinea din propria viaţă, să aprofundăm misterul şi moartea de pe poziţiile cunoaşterii.
    Mottoul zodiei Scorpion: „Mă deschid schimbării şi transform în mine ceea ce trebuie să existe pentru a descoperi adevărul fiinţei mele interioare. Sacralizez sexualitatea”

No comments:

Post a Comment