Floarea vietii

Floarea vietii

Saturday, November 3, 2012

Mercur retrograd în Săgetător şi Scorpion, 7 noiembrie- 27 noiembrie 2012



“ Este Destinul tău, vorbeşte din inimă!”
    Planeta Mercur, în astrologie este pusă în legătură cu psihicul şi cu calităţile intelectuale ale individului. Este planeta comunicării, oferă deosebite capacităţi de adaptare la situaţiile noi, precum şi posibilitatea de a face mai multe lucruri în acelaşi timp.
     În mitologie, planeta a primit numele  Mercur de la romani, fiind asociată cu zeul mesager, datorită mişcării sale rapide pe cer, comparativ cu celelalte planete.
     Echivalent al zeului grec Hermes, Mercur era mesagerul zeilor, dar şi zeul comerţului, al călătoriilor şi al hoţilor. În acelaşi timp, el conducea sufletele morţilor spre lăcaşul lui Hades. Concomitent, sub numele de Hermes Trismegistus, este un zeu sapienţial, cunoscător al secretelor divine, specialist în divinaţie, educator al preoţilor, ocrotitor al scrisului, descoperitor al măslinului şi inventator al lirei, asimilat zeului egiptean Thot. Datorită acestor multiple atribute, Hermes apare în cele mai multe mituri dintre toţi zeii greci.
    Mercur a intrat în semnul Săgetător în data de 29 octombrie 2012. Planeta Mercur în semnul Săgetătorului conferă ambiţie, independenţă, predispoziţie către imprudenţă, impulsivitate. Gândirea este înţeleaptă, profetică, simţim o energie deosebită din punct de vedere intelectual orientându-ne mentalul către zona filozofiei, ştiinţei dar şi către domeniul medical şi juridic.
     Mesagerul  ne aduce informaţia de care avem nevoie ajutându-ne să înţelegem ceea ce ni se transmite dar şi modalitatea de a da mai departe propriul nostru mesaj. Mercur în Săgetător amplifică tendinţa către independenţă şi nonconformism ajutându-ne să vedem lumea, relaţiile adoptând reacţii rapide de adaptare la situaţii de viaţă, observând, nu de puţine ori, o oarecare dualitate chiar şi în atitudinea personală. Exprimarea ideilor se realizează într-un mod direct, lipsind adeseori tactul şi diplomaţia.
    În mersul lor pe orbită în jurul Soarelui - odată cu pământul - planetele dau impresia că se întorc înapoi. Este o mişcare aparentă, deoarece în realitate, planetele merg în ritmul lor normal pe orbita lor cosmică, dar privite de pe pământ, mersul retrograd apare ca un ocol, o întoarcere din drum.
     Planeta Mercur va intra în retrogradare în semnul Săgetător de pe gradul 4 în data de 7 noiembrie până în data de 27 noiembrie când se va afla în semnul Scorpionului pe gradul 18.
     Urmează o perioadă în care ne vom reevalua emoţiile, trăirile, suntem atenţi la modul în care se petrec lucrurile adoptând starea de solitudine. Este o perioadă în care ne dorim cu toată fiinţa să transformăm modul de a vedea propria persoană, simţim tot mai frecvent dorinţa de a înţelege unde anume am greşit, dorindu-ne cu certitudine să schimbăm ceva în atitudinea noastră vizavi de relaţii, de profesie, de afacerile în care suntem implicaţi.
     Oare  chiar vreau să schimb ceva? De unde vine ezitarea, nehotărârea? A sosit timpul să privim gândurile, sentimentele într-un mod diferit, dorindu-ne cu intensitate să reparăm un anumit comportament faţă de oamenii pe care i-am rănit, să terminăm un lucru pe care l-am tot amânat, să dăm un răspuns clar terminând un capitol important din viaţa noastră. Este timpul să facem curăţenie în viaţa sentimentală dar în acelaşi timp să abordăm latura spirituală a vieţii noastre din altă perspectivă lăsând la o parte obsesia, subjugarea dar mai ales indiferenţa faţă de ceea ce ar putea să ne înnobileze fiinţa. Suntem atenţi acum la trupul şi mintea noastră pregătindu-ne sufletul pentru o transformare profundă.
     Avertismentul pe care ni-l transmite Mercur retrograd este să fim atenţi la cuvintele pe care le adresăm acum; trebuie evitată cearta, care va apărea, de cele mai multe ori, din motive de neînţeles, fără o logică anume. Mesajul nu este perceput de interlocutor aşa cum trebuie, ne sunt disecate ideile, nu înţelegem sensul afirmaţiilor interlocutorului nostru. Se recomandă să nu luăm decizii în perioada de retrogradare a planetei Mercur.
    Exprimarea defectuoasă, lipsa de concentrare, informaţia insuficientă acumulată pentru a da examene; memoria poate să ne păcălească în această perioadă, avem lapsusuri, uităm lucruri esenţiale. Apar influenţe asupra comunicării la nivel informaţional, calculatoarele, telefoanele şi alte aparatele  folosite în transmiterea informaţiei, au tendinţa de a se strica brusc, fără un motiv. De aceea se cere să acordăm o mare atenţie stocării informaţiilor din calculator într-un loc cât mai sigur. Nu vom fi feriţi de atacul informatic, viruşi ce vor distruge documente importante.
      Afacerile scad, pot fi returnate produsele  cumpărate, banii scad sau vin greu. Nu vindeţi şi nu cumpăraţi lucruri de valoare, mai ales ce ţine de electrocasnice, maşini, utilaje, computere. Nu trebuie încheiate contracte în perioadele de retrogradare.
      Transportul, poşta, mesajele sunt şi ele afectate. Nu sunt primite la timp plicuri sau documente importante. Nu trimiteţi documente de valoare prin poştă.
      Deplasările se desfăşoară mai greoi, nu ajungeţi la întâlnire la momentul stabilit. Pot apărea multe incidente pe timpul deplasării cu un mijloc de transport: accidente, trafic  aglomerat. Mercur retrograd în Săgetător recomandă evitarea călătoriilor pe distanţe lungi.
    Situaţiile vor fi destul de confuze, dorindu-ne de multe ori să evităm zonele de conflict... ceea ce este o decizie destul de înţeleaptă pentru moment. Dar trebuie să conştientizăm, în acelaşi timp, că absolut tot ce se întâmplă acum are un rost, în spatele unui conflict se află un mesaj.
   Este momentul să reflectăm la propriile noastre dorinţe, speranţe, relaţii, la spiritualitate, la propriile finanţe, dar nu în ultimul rând la familie. Această perioadă de retrogradare ne ajută să accesăm cele mai intime gânduri, emoţii, simţind într-un mod profund adevărul.
      Mercur retrograd revine în semnul Scorpionului în data de 14 noiembrie când vom simţi dorinţa de a exterioriza propriile emoţii care devin mult mai intense. Simţim acum atracţia, într-un mod inexplicabil, către magie, mister, lăsându-ne fascinaţi de lumea de dincolo ce ne invadează într-un mod care ne va uimi. Primim mesaje venite din subtil, vise ce ne aduc raspunsurile aşteptate, aflăm secrete, găsim rezolvări la probleme de viaţă. Suntem pregătiţi să facem faţă acestor provocări? În aceeaşi zi are loc Eclipsa totală de Soare, la ora 00:12, în semnul Scorpionului pe gradul 22. Are loc acum un nou început în viaţa fiecăruia dintre noi, în funcţie de locul unde se produce eclipsa în harta natală.
    În data de 17 noiembrie, ora 17:46 are loc conjuncţia inferioară dintre Mercur retrograd şi Soare pe gradul 25:42 în semnul Scorpion, Nodul Nord lunar aflându-se pe gradul 25:57 în Scorpion. Este un moment deosebit de important, practic accesăm Mintea Divină, are loc renaşterea, reînnoirea Minţii. Inseminarea oricărui gând în această zi magică, are rolul să alimenteze existenţa noastră punând bazele unor noi activităţi, relaţii de iubire, studii importante pentru următoarele luni (până la retrogradarea planetei Mercur în 23 februarie 2013). În yiua de 17 noiembrie este bine să notăm  pe hârtie, să ne fixăm mental proiectele, dorinţele, pe care le vom pune în practică la ieşirea lui Mercur din retrogradare (27 noiembrie 2012). Forţa acestei zile, de 17 noiembrie, constă în starea de eliberare a minţii de orice prejudecată, de frică, de resentimente acordând o atenţie sporită sufletului, armoniei cu Universul şi iubirii necondiţionate. Suntem pregătiţi să acceptăm în viaţa noastră ghizii, mentorii, să accesăm informaţia prin starea de meditaţie sau rugăciune, într-un mod miraculos. Primim răspunsuri referitoare la propriul Destin fiind  ajutaţi  să ne înţelegem menirea şi să acţionăm în sensul împlinirii acesteia.
     Se deschide un nou ciclu în care vom culege primele roade ale muncii noastre la conjuncţia superioară dintre Mercur şi Soare, din data de 17 ianuarie 2013.
      Urmează o perioadă de retrogradare în care vom trece de la căutarea intelectuală la căutarea profund spirituală, magică, revelatoare. Trecerea planetei Mercur prin cele două semne Săgetător şi Scorpion, de la foc la apă, ne va aduce în situaţii în care vom conştientiza schimbarea la nivel profund si absolut necesar pentru împlinirea propriului Destin.
    Nativii  din semnele: Gemeni, Fecioară, Peşti şi Săgetător vor simţi puternic influenţa lui Mercur retrograd în semnul Săgetător. Nativii din semnele: Scorpion, Taur, Leu, Vărsător vor simţi din plin influenţa lui Mercur retrograd în semnul Scorpion ( cei născuţi în a doua jumătate a semnului zodiacal).

      Mult succes!
     

No comments:

Post a Comment