Floarea vietii

Floarea vietii

Tuesday, December 25, 2012

Luna Plină în semnul Racului – 28 decembrie 2012




       Un profet învăluit vorbeşte stăpânit de puterea unui zeu”

      În data de 28 decembrie 2012, ora 12:21(ora României) se produce aspectul de Lună plină în semnul Racului, activând axa caselor IV-X, a familiei, a sufletului, respectiv a carierei şi a statutului social. Ascendentul momentului se află la gradul 16:12 în semnul Berbec.
      Se realizează aspectul de opoziţie al Soarelui cu Luna, care ajunge la maximul de luminozitate. Influenţa energetică se simte la fel, cu câteva ore înainte (14-18 ore) dar şi după acest moment, emoţiile se manifestă la nivel maxim şi este bine să fim conştienţi să nu răspundem la provocări, ci să avem răbdare, să fim toleranţi, să nu ne certăm, să fim conştienţi că poate partenerul nostru de discuţie poate să fie mai sensibil la influenţele astrale ale momentului. În ultimele 2-3 zile înainte de faza de Lun Plină este bine să evităm intervenţiile chirurgicale. Atenţie la accidentele de orice fel.
      Acest moment de Lună Plină vizează viaţa particulară, viaţa publică şi familială, grija maternă. Semnul Racului vizează tradiţia, amintirile, trecutul, el guvernează lumea sentimentelor şi a familiei. Racul este încăpăţânat dar şi conciliant. Luna aflată în zodia ei de domiciliu ne arată, la nivel individual femeia, mama, căminul, hrana,  la nivel social semnifică neamul, poporul, publicul. Suntem puşi în postura de a alege între o carieră de prestigiu sau familia care ne asigură protecţie şi echilibru sufletesc. Apar acele evenimente de viaţă ce ne ajută să conştientizăm acceptarea propriului loc în lume. Este nevoia puternică de a ne concentra asupra abilităţilor de adaptare la condiţiile schimbătoare din viaţa particulară. Experienţele legate de familie ne vor aduce inevitabil maturitatea de care avem nevoie pentru a vedea cu claritate sensul propriei persoane în societate.
     Luna Plină pe axa Rac - Capricorn indică împăcarea cu sinele şi cu familia prin conflictul creat între viaţa interioară şi viaţa publică.
    Luna, aflată pe cuspida casei a IV, amplifică tot ce ţine de experienţele emoţionale, trecutul nostru, copilăria. Experienţele de viaţă ce se vor derula în această perioadă ne vor afecta în mod profund dar în acest fel vom fi ajutaţi să ne schimbăm modul de a percepe lumea şi viaţa. Ne vor fi revelate adevăruri care dor, amintiri ce asteptau să fie împărtăşite. Este un moment de durere dar şi de eliberare. Casa a IV reprezintă temelia, fundaţia de unde ne ridicăm, ne construim pentru a ne îndepărta de „cuşca” trecutului. Este momentul să ne exprimăm liberi opinia, să ne aducem la suprafaţă talentul, creativitatea, să lăsăm la o parte orice prejudecată care ne sufocă fiinţa. Au loc evenimente de viaţă care vor răscoli fiinţa dar în acelaşi timp ne împăcăm cu propriul Eu reuşind să obţinem echilibrul între rigiditate şi instabilitate.
    Acendentul aflat la gradul 16:12 în semnul Berbec, semn cardinal, de foc, guvernat de planeta Marte, ne aduce iniţiativa, dinamismul, voinţa necesară pentru a avea curajul să punem în practică proiectele, acţiunile ce le-am planificat odată cu Luna Nouă din semnul Racului în preajma datei de 19 iulie 2012. Gândiţi-vă la ce aţi planificat, proiectat sau gândit în preajma acestei date, acum vom vedea primele răspunsuri clare, concretizarea acelor dorinţe.  Verbul caracteristic al semnului Berbec este „ a fi”. Acesta marchează o răscruce, un început, reprezintă focul plin de iniţiativă, de însuşiri care fierb dorinţa puternică, dorinţa de a fi pe primul plan. Adeseori însă, acest semn ne dă impulsul de a ne implica în acţiuni care sunt peste posibilităţile noastre personale. Suntem puşi în faţa luării unor decizii bruşte, ferme, nu mai avem timp, timpul se derulează rapid, instinctul lucrează, presimţirile sunt de partea noastră. Nu avem decât să acţionăm.
       Recepţia mutuală Marte - Uranus aduce la un loc energia semnelor Berbec (unde se află Uranus) şi Vărsător (unde se află acum Marte). Este o recepţie mutuală armonioasă, ambele semne zodiacale fiind masculine ce au o energie de tip yang, dinamică, emisivă, de tip solar, ce favorizează renaşterea. Dacă Berbecul direcţionează influxul astral, energia, Vărsătorul amplifică, creşte sau multiplică energia, el stabilizează influxul astral. Aerul (Vărsătorul) întreţine arderea, focul (Berbec) încălzeşte aerul. Vărsătorul este dispus să salveze omenirea şi beneficiază acum de curajul, dinamismul lui Marte, guvernatorul Berbecului. Cele două planete aflate în recepţie mutuală ne ajută să transpunem în practică orice iniţiativă ce necesită curaj, voinţă şi încredere în reuşită. Suntem originali, practici, inventivi şi mult mai ambiţioşi în demersurile noastre.
    Sextilul format între Uranus (în Berbec) şi Marte (în Vărsător) ne aduce energia necesară atingerii scopului propus. Gândirea este pregătită aducă la suprafaţă idei inedite. Voinţa şi curajul vor fi greu de oprit,  putând beneficia acum de câştiguri financiare ce vin din sfera construcţiilor, a motoarelor, din transporturi, comerţ, dar şi din sfera psihologiei şi a ştiinţelor oculte. Este momentul în care trebuie să ne canalizăm capacitatea creatoare în folosul comunităţii, a publicului larg, a umanităţii. Forţa, voinţa, dinamismul vor aduce la suprafaţă cunoaşterea, vor fi aduse la lumină „rezervele” informatice.    
     Mercur (Săgetător) în opoziţie cu Lilith (în Gemeni) predispune la confruntări de idei şi dispute intelectuale ce ne vor pune la încercare făcându-ne să vedem propriile erori şi oscilaţii, propriile exagerări intelectuale dar şi mentalitatea noastră distructivă. Este o perioadă în care este foarte important să fim sinceri cu propria persoană şi să conştientizăm propriile erori acceptând de bună voie renunţarea la vechile tipare de gândire.
      Jupiter aflat în trigon cu Marte ne dă concepţii liberale, vederi largi asumându-ne responsabilităţi curajoase din domeniul comercial, industrial dar şi al vânzărilor. Avem de câştigat acum datorită perseverenţei, a iniţiativei proprii dar şi ca urmare a capacităţii de a gândi logic şi matur.
     Luna Plină realizează aspecte armonioase cu planetele Saturn (aflată în semnul Scorpionului) şi Neptun (în Peşti). Este momentul în care suntem ajutaţi să conştientizăm crizele personale în care ne aflăm,  privind cu luciditate evenimentele „rele” din viaţa noastră care au jucat şi joacă rolul de ghid, de învăţător ce ne ajută să ne înţelegem propria existenţă. Privim cu înţelepciune fiecare eveniment ca fiind o lecţie importantă şi absolut necesară pentru propria creştere, înălţare. Forţa interioară ia amploare şi ne ridicăm deasupra lucrurilor „mărunte”. Privim acum dincolo de spaime, de iluziile trecutului, renunţând  să mai aşteptăm apariţia de victime sau eroi, ne clădim propriul drum detaşându-ne de dependenţă şi  obsesii. Ne lăsăm acum ghidaţi de intuiţie, de mesajele venite din subconştient pe calea viselor. Descoperim  lucruri deosebite despre propria persoană, despre sufletul nostru, rupându-ne în mod magic de durere, lăsând să curgă firesc mantia înţelegerii şi a iertării peste propria fiinţă.
     Chiron aflat în trigon cu înţeleptul Saturn ne oferă darul prin vindecarea rănilor prin acceptare dar mai ales prin dăruirea iubirii necondiţionate. Primim acum ajutorul necesar pentru a ne pune în valoare propriile trăiri, sentimente, planul afectiv fiind puternic amplificat.
   Chiron aflat în casa a XII, a momentului de Lună Plină amplifică starea de dezorientare, de incertitudine în înţelegerea rănilor provocate în trecut. Simţindu-ne nedreptăţiţi, trădaţi, ne va fi greu să pornim  pe un nou drum. Ne este greu să ne adaptăm la cerinţele sociale, facem conexiuni cu trecutul, cu durerea ce vine din amintiri. Dar... a venit momentul  să ne iertăm şi să  iertăm, acceptând că toţi am venit aici să învăţăm, să creştem, să ne maturizăm. Este momentul să ne găsim o nouă direcţie. Chiron este octava superioară a lui Pluto pentru că permite transformarea, purificarea individului în totalitatea sa. Chiron este susţinut acum de Pluto aflat în Capricorn ce ne ajută să înţelegem realitatea, să ne înţelegem sufletul şi să ne înălţăm mai presus de rănile venite din trecut.
     Configuraţia „Zmeul” formată dintr-o piramidă pe semne de apă (Chiron, Neptun trigon Luna trigon Saturn) şi un triunghi minor (Chiron, Neptun sextil Soare, Pluto sextil Saturn). Planeta focar a acestei configuraţii este Luna aflată în semnul Racului, aflată pe cuspida casei a IV, a familiei, a mamei, a neamului, poporului. Luna Plină dinamizează această configuraţie dându-ne  energia necesară de a ne exprima capacitatea creatoare. Folosind în sens constructiv toată această forţă venită din astral vom reuşi să accesăm înţelegerea subtilă a lucrurilor. Obţinem beneficii remarcante în domeniul profesional prin eforturi personale, prin capacitatea de a ne concentra eforturile în direcţia unui obiectiv bine precizat încă din vara lui 2012.
      Această Lună Plină în semnul Racului afectează, în mod special, nativii semnelor cardinale: Berbec, Balanţă, Rac, Capricorn. Acest lucru este valabil şi dacă aveţi axele principale (ascendentul, mijlocul cerului, descendentul) sau orice altă planetă personală în jurul gradului 7 sau cei nascuţi în jurul datei de 28.
     Simbolul Gradului sabian al poziţiei Lunii este ”Două spirite ale naturii dansând în lumina lunii” (Dane Rudhyar - „O mandala astrologică”) Dincolo de viaţa de zi cu zi, există forţe oculte ce lucrează, ne ajută să ne dezvoltăm, să evoluăm ca şi spirite. Aceste forţe lucrează în interiorul unui tărâm numit „astral” sau „eteric”. Luna are forţă profundă asupra acestui tărâm eliberând raze solare speciale, de putere ocultă. Această Lună Plină în Rac contrastează invizibilul cu vizibilul, interiorul cu exteriorul, visul şi idealul cu realitatea de zi cu zi. Imaginaţia creativă a omului este pusă la treabă.
   Simbolul Gradului sabian al poziţiei Soarelui în Capricorn: ”Un profet învăluit vorbeşte stăpânit de puterea unui zeu”. Mesajul cheie este: capacitatea de a acţiona ca un purtător de cuvânt pentru revelarea adevărului şi voinţei transcendente ce determină acţiunea viitoare. La pragul de mâine, omului îi este permis să aibă o viziune, o revelaţie a elementelor esenţiale ale pasului evolutiv următor, necunoscut deocamdată. Cuvântul cheie este: mediere.
     În tradiţia astrologică orientală arată că înainte cu două zile de Lună Plină influenţa acestui astru este deosebit de benefică asupra planetei noastre. Este o zi privilegiată, fiind denumită ziua frumuseţii şi armoniei universale (Tripura Sundari), simbolizând Marea Putere Cosmică a frumuseţii şi iubirii divine. Este o zi eficientă pentru a ne implica în acţiuni de mare anvergură, dar care sunt în armonie cu aspiraţiile noastre sufleteşti. În această zi pot fi remediate probleme existente în plan relaţional, o zi ce amplifică creativitatea, inspiraţiile artistice, exprimarea sentimentelor şi a trăirilor (o zi pentru a evoca momentul magic al începutului unei relaţii afective, de a ne urma intuiţiile).
      Luna Plină în semnul Racului ne aduce mai aproape de propria casă, de familie, de ţara noastră în care ne-am născut şi am crescut, mai aproape de toate acele amintiri ale copilăriei ce încă ne înduioşează sufletul. Lumina acestui eveniment astral ne inundă sufletul aducându-ne speranţa că fiecare secundă, fiecare fiinţă are un rol bine definit în Univers.
     „Celui care şi-a transformat sufletul într-un altar sfânt, care şi-a dilatat circumferinţa Sinelui astfel încât să includă întregul Univers şi a cărui minte îşi stabileşte conceptele în termenii reconcilierii dintre opuşi, fără să lase vreodată ceva în afara logicii sale multidimensionale - aceluia, Dumnezeu îi răspunde întotdeauna sub forma graţiei  divine!”(Tripticul)

No comments:

Post a Comment