Floarea vietii

Floarea vietii

Sunday, December 1, 2013

Luna Nouă în semnul Săgetător




          ”Sunt lacrimi atât de grele și de fierbinți încât ochii nu le pot plânge, ele zac în inimă arzând-o.” Nicolae Iorga
           În data de 5 decembrie 2013, ora 2:22´, are loc Luna Nouă în semnul Săgetător, la grad 10:59´, cu ascendentul în semnul Balanță.
          Din punct de vedere astrologic Luna Nouă este momentul în care Luna se află în conjuncţie cu Soarele, cele două astre se suprapun, manifestând o complementaritate specială a energiilor yin – yang din natură. Este un moment magic în care vom percepe cele mai profunde emoţii, trăiri, manifestându-se energia tainică a începutului. Influenţa energetică a Lunii Noi se simte cu câteva ore înainte (cam 18 ore) dar şi după acest moment. In aceste perioadă este bine să nu acţionăm, întrucât energia este minimă dar este indicat să pregătim strategia, să notăm dorinţele noastre, să le analizăm deschis dar mai ales să gândim pozitiv lăsând deoparte orice nemulţumire concentrându-ne atenţia către propria fiinţă. Luna Nouă favorizează renunţarea la obiceiurile negative (vicii, automatisme, obsesii) recomandându-se acum o oarecare detaşare de valorile materiale în sensul integrării lor în planul spiritual. Fiecare fază de Lună Nouă înseamnă începerea unui nou ciclu şi este foarte bună pentru iniţierea de proiecte şi planificare. Primele 14 zile ale ciclului lunar indică perioada de manifestare a Lunii în creştere, care este cea mai bună perioadă pentru a pune în practică  proiectele, dorințele noastre  putând dezvolta acţiuni noi, importante ce presupun un grad mare de dificultate.  Primele rezultate ale acestor acțiuni vor fi observate la urmatoarea Lună Plină în Gemeni din data de 17 decembrie din 2013, dar și mai multe rezultate le vom primi de fapt în preajma datei de 13 iunie 2014 când va avea loc Luna Plină în semnul Săgetător când vom  culege roadele muncii noastre depuse în această perioadă.
           Luna Nouă aflată în semnul Săgetător (semn mobil, diurn, guvernat de Jupiter) ne vom simți mult mai atrași de oameni care ne pot stimula din punct de vedere spiritual dar și dorința de a călători dincolo de granițele țării. Este o perioadă în care ne dorim să călătorim mai mult, fie fizic, fie intelectual sau pentru a acumula cât mai multe cunoştinţe din orice domeniu. Trebuie însă să acordăm o atenţie deosebită colaboratorilor, prietenilor tocmai pentru a evita elementele negative din jurul nostru, cerându-se prudenţă în acceptarea unor oameni „superiori” drept modele de urmat, existând acum șansa mult mai mare să ne fi înșelate așteptările.
   Luna Nouă aflată în casa a III-a indică o activitate mentală deosebită, fiind accentuate dorința de comunicare, de relaționare, de a ne implica în tot felul de activități, evenimente culturale, de literatură, mass-media. Sunt favorizate studiul, examenele, activitățile ce țin de comunicare, de asimilare dar și de transmitere a cunoștințelor. Experimentăm relații importante de schimb de informații cu vecinii, cu profesorii sau oameni apropiați. Vedem cu mai multă claritate mesajele pe care le primim reușind să clarificăm anumite probleme legate de documente, de legi, procese ce trenau de ceva vreme.
     Ascendentul momentului de Lună Nouă în semnul  Balanței ( semn de aer, cardinal, diurn, feminin, guvernat de planeta Venus) ne aduce starea de echilibru, dorința de a ne armoniza cu ceilalți. Devenim mai atenți la ceea ce așteaptă celălalt de la noi,  ceea ce trebuie să primim dar și să oferim. Este foarte important ca acum să încercăm să armonizăm dorința de independență cu ceea ce trebuie să facem în colectivitate fiind atenți la ce se vrea de fapt de la noi, dacă suntem pregătiți pentru a ne implica într-un nou mediu, într-un nou colectiv.
          Planeta Venus guvernatoarea ascendentului în semnul Balanței se află în semnul Capricorn casa a IV-a rădăcinilor, familiei, a națiunii, a emoțiilor inconștiente. Este vorba de nevoile noastre și modul nostru inconștient de a răspunde la ele. Venus în opoziție cu Lilith și Jupiter în semnul Rac poate predispune la pierderi de bani, neglijență în tot ce ține de investiții, speculații. Nu vor lipsi ruperea de relații, despărțirea de un mediu în  care poate că ne simțeam foarte bine până în acest moment. Este momentul în care ne desprindem de locuri și oameni dragi, simțim că am incheiat un capitol important din viață.
     Lilith și Jupiter retrograd aflate în semnul Rac casa a X-a a momentului ce reprezintă cariera, popularitatea, poate aduce tensiunea, starea de încordare în ceea ce privește luarea unor decizii legate de politică, de legislație, de ceea ce se va discuta la nivel înalt și poate afecta națiunea, poporul. Sunt momente deosebite în care simțim cum se lucrează din umbră, nu vor lipsi atacurile, calomniile la adresa oamenilor de stat prin intermediul mass-media. Și ne vom întreba în continuare: care este adevărul? 
        Lilith (ne pune în legătură cu umbra noastră, cu frica, minciuna, manipularea) în conjuncție cu Jupiter ( ”Marele benefic”- reprezintă expansiunea, dezvoltarea) în opoziție cu Venus (”Micul benefic” este dorința din inconștient de a ne unii cu alții, este voința de a coopera) astfel că nu va fi prea ușor să înfruntăm un asemenea aspect astral. Poate că cel mai simplu ar fi să ne lăsăm purtați de ”val”, să încercăm să privim cu detașare și să așteptăm să treacă această perioadă mai puțin favorabilă ieșirii din situațiile  tensionate  . Este vorba de dificultăți financiare, divorțuri, pierderea unor asocieri, parteneriate  ce păreau destul de importante pentru evoluția noastră personală. Nu vor lipsi trădarea, manipularea, atacurile din umbră.
      Marte aflat în casa a XII-a  sacrificiilor, constrângerilor dar și a dușmanilor ascunși (guvernator al casei a VII-a a parteneriatelor) vine parcă să completeze aspectele de mai sus cerându-ne mare prudență în cine investim încrederea noastră, speranța, cui îi împărtășim idealurile noastre.
        Este bine să  ținem cont de oportunitățile ce vin acum spre noi legate de asocierea cu oamenii care pot avea un rol deosebit în  evoluția noastră din punct de vedere spiritual. Este momentul în care se va manifesta mult mai ușor talentul în literatură,  în artă iar prin starea de optimism și încredere, putem să depășim cu mai multă ușurință obstacolele și dezamăgirile ce vin acum spre noi (Marte în Fecioară sextil Mercur –în Scorpion).
       Luna Nouă în trigon cu Uranus ne spune despre un început deosebit, original, plin de surprize. Dacă ne lăsăm conduși de instinct, de mesajele primite în mod aparent ciudat, mai ales prin intermediul viselor dar și prin meditație avem șansa să percepem de fapt ce avem cu adevărat de făcut odată cu perioada de creștere a Lunii din data de 4 decembrie 2013. Sunt stimulate imaginația, intuiția, spiritul de inițiativă, preocupările de tip ocult. Uranus aflat pe cuspida casei a VII-a  parteneriatelor, a mariajului dar și a dușmanilor pe față; poate aduce relații de iubire neașteptate, surprinzătoare, cereri în căsătorie fără a sta prea mult pe gânduri, semnarea de contracte și încheierea de parteneriate care se derulează rapid, surprizător dar nu și favorabil. În egală măsură poate fi vorba și de ruperea unor contracte de căsătorie, de parteneriate, acum este momentul în care se spun lucruri pe față, dureroase, clare. Este un moment de eliberare, de despărțire de ceea ce nu era în acord cu propriul suflet dar acest moment  ne aduce o transformare uluitoare (Uranus în Berbec careu cu Pluton în Capricorn) și o mare vindecare prin înțelegerea propriei suferințe, prin conștientizarea a ceea ce simțim, prin exprimarea celor mai profunde trăiri față de oamenii pe care îi iubim de fapt.
      Mesajul gradului sabian la care se află Luna Nouă: ”În partea stângă a unui templu arhaic o lampă arde într-un recipient de forma corpului uman.” Este nevoia permanentă de a avea încredere în înțelepciunea corpului . Cu cât ști să îți echilibrezi mai bine emoțiile, cu atât corpul fizic funcționează mai bine. Iar pentru cel care știe că omul este lumina din Lumina spiritului, corpul fizic este un adevărat templu, lăcaș al divinității și purtător de miracole.
       Urmează o perioadă de revelarea unor raspunsuri dureroase dar menite să ne dea ambiție și hotărâre pe drumul pe care ne aflăm. Dar cel mai important este ca acum să știți cine sunteți cu adevărat și ce vreți de la viața voastră.
     Această Lună Nouă din Săgetător are o influenţă deosebită asupra semnelor mobile: Săgetător,  Gemeni, Peşti, Fecioară în special asupra celor născuţi în jurul datei de 5 (plus, minus cinci zile) dar și asupra celor care au axele principale: Ascendent, Descendent, Mijlocul Cerului, în preajma gradului 11.

           ”În loc să vreți să fiți munte, fiți valea Universului” Tao Te Ching




 

No comments:

Post a Comment