Luna intră în semnul Berbec la ora 8:54' unde va sta până
în data de 5 februarie 2014, ora 13:46'.
Luna în semnul Berbec predispune la dinamism, pasiune
pentru aventură și călătorii, dar ne dă și o oarecare stare de neliniște, de agitație
și impulsivitate. Suntem mult mai
concentrați pe îndeplinirea sarcinilor
de muncă, clocotind acum de energie și ambiție reușim să ne achităm de
sarcinile de muncă care, în mod obișnuit, ne epuizau din punct de vedere fizic.
Nu va lipsi migrena, durerea de cap.
Mercur în conjuncție cu Neptun în semnul Pești predispune
la griji inutile, incapacitatea de a transmite celuilalt ceea ce simțim de
fapt. Primim informații importante prin intermediul visului reușind astfel să
avem viziuni clare legate de viitor. Stabilirea unor relații autentice este
înfrânată de dorințele din inconștient, de a crede altceva decât ceea ce ni se
prezintă. Este un moment prielnic pentru
a ne înclina către latura spirituală a vieții dedicându-ne mai mult poeziei, literaturii,
muzicii, implicându-ne mai mult în activitățile ce țin de creativitate.
În data de 4 februarie, Luna se află în conjuncție cu Uranus,
Luna în careu cu Jupiter retrograd în semnul Rac; Luna în careu cu Pluton și Venus
și în sextil cu Soare ne dă motivația, impulsul necesar pentru a depăși
încercările ce țin de relația de cuplu, de iubire dar și de carieră. Suntem obligați să găsim un nou
mod da a acționa, de a ne implica în mod original în
tot ce ține de profesie.
Este momentul în care vrem sau nu, trebuie să ajungem la
un echilibru între fizic, mental și spirit pentru a reuși să ne armonizăm cu
Universul dar mai ales să ne mobilizăm pe drumul ales.
Miercuri, 5 februarie Luna intră în semnul Taur fiind
mult mai ambițioși și dornici de succes. Ne dorim să achiziționăm un bun pentru
casă, ne dedicăm mai mult familiei și locului în care trăim sau ne desfășurăm
activitatea. Sentimentele sunt mult mai profunde. Nu va lipsi însă
încăpățânarea, dar nici forța, ambiția necesară pentru a finaliza un lucru deja
început.
Suntem mult mai raționali, se remarcă acum
ingeniozitatea, spiritul de observație, beneficiind de mai multă cursivitate în
ceea ce spunem sau scriem. Sunte receptivi la ceea ce ni se prezintă sau față
de noile idei. Este o zi deosebită în care ar trebui să ținem cont de intuiție dedicându-ne
acum mai multor fenomene ce țin de mister, de fenomene oculte.
Joi, 6 februarie ne lovim de tot felul de dificultăți
financiare dar și relaționale. Încrederea pe care am acordat-o prea mult anumitor
persoane, ne poate cauza acum probleme menite să ne destabilizeze la nivel emoțional.
Ne lăsăm purtați de generozitate, de dorința de dreptate și împăcare venite din
partea celuilalt. Dar ce se află în spatele acestor gesturi? Lilith în semnul Rac
continuă să ne ispitească sufletul, să
ne îndemne la posesivitate, dorința de a manipula, de a controla încercând să
cucerim o lume iluzorie.
Primul pătrar (
Soare în Vărsător careu Luna în Taur) este perioadă critică în care va trebui să
luăm decizii ferme, confruntându-ne cu probleme la nivel emoțional, greu de
depășit. Este o zi în care ne simțim puși în situația de a face compromisuri.
Mercur intră în retrogradare, în seara zilei de 6
februarie până în data de 28 februarie. Este o perioadă în care nu vom mai
reuși să folosim corect calitățile planetei Mercur: activitățile mentale,
capacitatea de a înțelege ceea ce ni se transmite, observându-se starea de
retragere, de introspecție mai ales până în data de 13 februarie când Mercur va
reintra în Vărsător.
Vineri, 7 februarie, la începutul zilei Luna se află în
opoziție cu Saturn ( în Scorpion) astfel că oscilăm între extreme, ne dorim să
fim când în mijlocul acțiunii, când vrem să ne retragem din mulțime meditând la
trecut, la ce anume ne-a provocat anumite pierderi de natură materială,
financiară. Nu vor lipsi răsturnările de situație, mesajele primite tind să ne
descurajeze, să ne abată de la drumul propus.
În seara zilei de 7 februarie, Luna intră în semnul Gemeni
fiind înclinați către studiu, schimb de informații. Suntem mult mai adaptabili
la mediu, gata să recepționăm orice informație care ni se pare importantă
pentru evoluția personală.
Sâmbătă, 8 februarie este o zi pe care o dedicăm
activităților ce ne solicită imaginația, inspirația creatoare găsindu-ne liniștea
în preocupări menite să ne liniștească sufletul. Pentru ca spre după-amiaza
zilei de sâmbătă, să ne simțim invadați de gânduri sumbre, de starea de
agitație mentală. Nu vor lipsi durerile de stomac, de dezechilibru ale sistemului
nervos.
Duminică, 9 februarie suntem plini de viață, de energie
și ambiție, reușim să ne adaptăm la situații imprevizible. Primim sprijinul din
partea persoanelor la care ne așteptăm mai puțin. Este momentul să ne schimbăm modul de a privi evenimentele din viața noastră. Acum suntem orientați mai mult către ascultarea propriilor emoții, dorințe. Nu vor lipsi surprizele mai puțin plăcute,
mesaje primite în mod surprizător din partea anumitor persoane despre care nu
mai știam nimic.
Săptâmâna 3-9 februarie 2014 ne aduce față în față cu
trecutul, cu analiza propriilor greșeli, reușind să dăm la o parte ceea ce
ne oprește din împlinirea unor proiecte deja începute, gândite... încă de la
începutul acestui an.
No comments:
Post a Comment