Floarea vietii

Floarea vietii

Friday, July 11, 2014

LUNA PLINA IN SEMNUL CAPRICORN



Amintește-ți să crezi, să ierți și să iubești!

În data de 12 iulie 2014, la ora 14:24', are loc momentul de Lună Plină în semnul Capricorn, la grad 20:03`.
        Luna Plină reprezintă o perioadă de apogeu a influenţei Lunii asupra planetei noastre. Creşte receptivitatea, sensibilitatea organismului. Majoritatea oamenilor tind spre un comportament instinctual, afectând puterea de decizie. Nu  se recomandă să luăm decizii în aceste zile de Lună Plină; acestea pot fi pripite. Este necesar să avem simţul măsurii şi al echilibrului .
Influenţa Lunii Pline este simţită cu 18 ore înainte şi 18 ore după momentul maxim. Această perioadă de influenţă reprezintă toleranţa de ± 8 grade din aspectul de opoziţie dintre Soare şi Lună. 
Luna Plină pe axa Rac - Capricorn indică împăcarea cu sinele şi cu familia prin conflictul creat între viaţa interioară şi viaţa publică. Ne este greu să împăcăm planul familial cu cel profesional ceea ce va atrage numeroase conflicte cu persoane dragi. Fiind activate casele III-IX suntem dornici să comunicăm mai mult, să asimilăm noi cunoștințe. Reușim să realizăm conexiuni interesante între cunoașterea materială și cea subtilă (cosmică). Se pune mai mult accent pe informare, pe studii, examene, cercetare, călătorii și schimburi comerciale. Este momentul să vedem acum rezultatele la ceea ce am gândit, planificat, dorințele propuse în preajma datei de 1 ianuarie 2014.
Mesajul sabian pentru gradul 20 în semnul Capricorn, unde se află Luna Plină: ”Un cor ascuns cântând în timpul unui serviciu religios”. Atunci când oamenii se reunesc în scopuri înalte, cum se întâmplă în cadrul ceremoniilor spirituale sau pentru a-și exprima cele mai nobile dorințe ale sufletului, atunci sunt antrenate puternice vibrații echilibrate, armonioase ce au darul să amplifice energiile dedicate acțiunii respective. Este momentul de comuniune sufletească.
Ascendentul în semnul Balanță ne îndeamnă la  echilibru, la  dorința de a socializa, de a ne implica în activități prin care să punem pe primul plan arta, frumosul, vestimentația de calitate, bijuteriile,  tot ce ține de bun gust dar, în același timp, ne dorim să relaționăm mai mult, să ne implicăm în tot felul de acțiuni sociale. Ne place să fim la curent cu tot ce se întâmplă în jurul nostru.
Ca efect al lui Venus (guvernatoarea ascendentului) aflată în semnul Gemeni în casa a VIII-a (a sexualității, a morții și renașterii, a moștenirilor). Suntem dornici să atragem mai mult atenția asupra noastră, se comunicăm mai mult cu sexul opus (aspect benefic cu Marte aflat în semnul Balanță). Sunt favorizate comerțul, schimbul de mărfuri dar și editarea, oratoria, scrisul, muzica, arta în general. Planeta Venus stăpânește arta, dragostea, frumusețea, banii, timpul liber, senzualitatea și confortul. Venus se află în casa sexualității dar și a moștenirilor, a banilor primiți de la ceilalți. Pe lângă dorința de a acumula bunuri, în această perioadă sunt favorizate relațiile de dragoste ce pun pe primul plan senzualitatea, manifestarea în plan fizic a propriilor emoții, a dorințelor. Ne dedicăm mai mult timpului liber, ne împăcăm cu persoane față de care simțeam o oarecare teamă, reținere. Este o persioadă în care se pune mai mult preț pe iubire, pe exprimarea în plan amoros.
Venus guvernează casa a XII-a, a secretelor, aflată în semnul Balanță, așa că tot ce gândim, planificăm să ducem la îndeplinire legat de bani, de bunuri dar și de relația de dragoste, toate acestea vor avea un aer de mister, de secret, ca și cum am vrea să nu lăsăm chiar tot ce simțim, la vederea lumii. Ne urmăm un destin, beneficiind de forță, de energie, de motivație interioară, lăsăm să se manifeste acum iubirea vindecându-ne de trecut, de relații imposibile, greu de suportat.
Marte aflat în casa XII-a secretelor, a dușmanilor ascunși, guvernează casa a VII-a, a parteneriatelor, a colaborărilor, a mariajului, aflată în semnul Berbec, primind susținere de la Destin dar și de la planeta Venus aflată în semnul Gemeni.    Aceasta ne spune despre urmarea propriului drum, fiind acum susținuți să ne împlinim dorințe ambițioase care țin de relația cu străinătatea, de a găsi parteneriate ce sunt foarte bine susținute, de a încheia contracte pe termen îndelungat. Sunt multe lucruri care nu pot fi încă observate, puse în lumină. Multe lucruri se tratează acum în spatele cortinei, se semnează contracte ce sunt învăluite într-o aură de mister. Se cere multă atenție, pentru că tot ce pare bun acum s-ar putea transforma, cu timpul, într-o piatră de moară, foarte greu de dus. Relațiile de căsătorie sunt și ele învăluite în mister. Se comunică bine, constructiv, dar Luna Plină s-ar putea să aducă la lumină multe secrete în cupluri, mai mult sau mai puțin plăcute, dar menite să facă curat în cadrul acestuia.
Aspectul de conjuncţie dintre Lună şi Pluton retrograd, în semnul Capricorn, amplifică intuiţia. Ne dorim mai mult să transformăm ceva în viața noastră, să schimbăm locul în care ne aflăm, să abordăm un alt mod de a comunica, de a relaționa cu rudele apropiate dar și la nivel de mulțime.
La nivel de grup, popor va exista dorința mai mare de a aduce rectificări, „reglări de conturi”, fiind timpul să aducem corecturi în tot ce ține de legislație, de politic. Există un moment de răscruce, de tensiune, de rătăcire prin propriile idei, dorințe, proiecte. Practic, nu știm încotro să o apucăm, simțind o stare de agitație greu de stăpânit. Sunt multe lucruri de făcut, dar se cere chibzuință în luarea deciziilor. Cel mai bine ar fi ca acum să stăm și ne ascultăm sufletul, să ne detașăm de tumultul existențial pentru a privi evenimentele din acestă perioadă cu mai multă înțelepciune și calm. Saturn retrograd aflat în semnul Scorpion are grijă să ne trimită înfluențe subtile prin care să ne descoperim cele mai profunde frici.         Luna Plină face lumină prin cotloanele sufletului pentru a ne ajuta să  acceptăm trecutul. Avem ocazia acum să vindecăm multe suferințe legate de trecut, fie că este vorba de relații de iubire, de relația cu propriii copii (Chiron casa V-a), de comunicarea cu rudele. Suntem puși în fața unor situații în care nu mai putem să ne mințim că totul este bine, atât timp cât refuzăm să acceptăm oamenii din trecutul nostru, oameni care ne-au marcat existența. Se reeditează anumite conversații, întâlniri cu anumite persoane. Privim evenimentele din trecut din alt punct de vedere, având cu totul altă perspectivă, un alt mod de a privi, de a simți, de a transmite ceea ce simțim de fapt acum vis-a-vis de trecut. Ni se dă șansa să corectăm ceva, să iertăm sau să ne iertăm.
Se va pune foarte mult accent pe imaginea publică, pe atragerea atenției prin lucruri, acțiuni originale care șochează, impresionează lumea. Este o perioadă destul de interesantă pentru cercetare, descoperiri științifice, dacă se ține cont de inspirația, intuiția de moment. Se transmit multe informații interesante, pe căi mai puțin convenționale.      
Steaua Capella Albajoth Amaltheea este cea mai strălucitoare stea din constelația Auriga și a VI-a ca mărime de pe cer. Tradus, numele înseamnă ”căprița” și Amaltheea a fost capra care l-a hrănit pe Zeus, când acesta era prunc.     În zodiacul egiptean de la Denderah, Capella este reprezentată de o pisică mumificată, situată pe mâna întinsă a unui bărbat ce are capul împodobit cu pene. În Grecia antică, templele închinate zeiței Diana erau orientate spre această stea. În Akkadia, Capella purta numele de Dil-gan Babill, Steaua protectoare a Babilonului sau Dil-gan I-ku, Mesagerul luminii. Acum 4000 de ani, începutul noului an era determinat de poziția acestei stele în relație cu Luna și cu echinoxul vernal.
 Venus în semnul Gemeni, în conjuncție cu steaua Capella, ne dă încredere, optimism, înțelepciune, dorința pentru studiu, iubirea față de lucrurile tradiționale, preocuparea pentru cercetare, descoperirea de noi lucruri, dorința de a evolua, de a asimila mai multe cunoștințe, dorința de a călători pe distațe mari, în străinătate.       Sunt favorizate studiile superioare, comunicarea cu străinătatea, de acolo venind multe soluții interesante legate de scris, publicat, cercetare, comerț, călătorii interesante ce vor atrage succesul, oportunități de dezvoltare.
Steaua Betelgeuse, a doua stea ca strălucire din constelația Orion, este a noua stea ca strălucire de pe bolta cerească. Deși, conform descrierii lui Bayer, este cotată ca Alpha, ea nu este la fel de strălucitoare ca și Rigel (Beta Orionis). Steaua face parte din Triunghiul de Iarnă, celelalte vârfuri fiind reprezentate de Procyon și de Sirius. Betelgeuse în conjuncție cu Mercur ne dă mai multă intuiție, forță de a pătrunde dincolo de ceea ce ni se prezintă, primim informații valoroase, care ne vor ajuta în noile proiecte. Este momentul să apelăm la strategii verbale, la tact și diplomație pentru a rezolva anumite probleme pe plan internațional. Acum ne confruntăm cu anumite gafe făcute în preajma datei de 28 mai 2014, când Mercur era retrograd și aflat în conjuncție cu această stea. Sunt aduse la suprafață anumite parteneriate, contracte încheiate atunci ce pot fi corectate acum, se poate interveni  în mod benefic.
Asteroidul Mnemosyne este în conjuncție cu Saturn retrograd în semnul Scorpion. Mnemosyne (mama celor nouă muze născute din unirea Mnemosynei cu Zeus) personifică memoria, aducerea aminte. Această fiică a lui Uranus și Gaiei a descoperit puterea rațiunii, dând denumire fiecărui obiect, dar mai presus de toate acestea ea a pus la dispoziția muritorilor puterea de a-și aduce aminte. Simbolul ei este un văl. Pentru grecii antici, Memoria era o zeiță care sălășluia în inimă. Memoria era însuflețită, un aspect al sufletului creator. Mnemosyne este zeița timpului, memoria care era atât de necesară înainte de introducerea scrisului, pentru a se putea păstra și transmite miturile generațiilor viitoare. Mnemosyne este zeița dascălilor, a părinților. Amintirea și retrăirea experiențelor emoționale anterioare duce la o mai mare conștientizare a răspunsurilor instinctuale. Memoria este evocată prin imagini, sentimente, durere, în scopul de a ne aminti cât de importantă este viața. În astrologie, Mnemosyne ne ajută să ne amintim impresii și imagini din viață și să găsim vechile căi de a lega trecutul de prezent. Mnemosyne ne ajută să aducem la suprafață complexele, frustrările, amintirile reprimate, pentru a le aduce la lumina conștiinței și pentru a le putea înțelege.
Asteoridul Mnemosyne, aflat în semnul Scorpion, ne aduce la suprafață cele mai profunde emoții, sentimente legate de trecut. Acum avem șansa să ne vindecăm de anumite amintiri care ne întunecă sufletul sau ne descurajează în drumul nostru către lumină. Este timpul să depășim starea de negativitate și provocările vieții, privindu-le ca pe lecții de viață, ca fiind noi trepte pe care să urcăm, mai puternici, renăscuți asemeni Păsării Phoenix. 
Avem acum capacitatea de a ne aminti de evenimente traumatizante din copilărie, amintiri neplăcute, dar acest asteroid alături de planeta Saturn, retrograd în aspecte benefice cu Chiron (în Pești) și cu Soarele (în Rac), ne vor susține în vindecarea traumelor, în înțelegere și iertare. Nu se pune problema uitării, ci a aducerii la suprafață a ceea ce ne sperie cel mai mult. A venit momentul să ne regăsim pe noi, mai buni, mai echilibrați prin iertare. Este un moment favorabil, în care trebuie să folosim toate aceste amintiri pentru a învăța să evităm repetarea unor greșeli și să acționăm cu mai multă încredere în viața de zi cu zi. Este vremea să ne ridicăm, să renaștem din propria cenușă. Iubirea, credința și iertarea le putem folosi cu mult mai multă forță acum!
Lună Plină în Capricorn are o influenţă semnificativă asupra celor născuţi în semnele cardinale: Berbec, Balanță, Rac, Capricorn mai ales asupra celor născuți în preajma zilei de 12 (± 3 zile).

”Numai cei curajoși știu să ierte!” Lawrence

No comments:

Post a Comment