Floarea vietii

Floarea vietii

Wednesday, July 23, 2014

Soarele în semnul Leu



Leul „țese un fir transparent care, prin desfășurarea sa, poate conduce pe oricine către inima celor mai intime mistere” Steven Forrest.
        Soarele intră în semnul Leului în data de 23 iulie 2014, la ora 0.41, tranzitând acest semn zodiacal până în data de 23 septembrie 2014, ora 5:29'. 
     Glifa zodiei Leu, un cerc mic se continuă în sus cu o curbă după care revine în jos, coborând sub cerc, ca un   S   inversat și puțin culcat. Acest simbol amintește de capul și coama unui leu. Cercul simbolizează spiritul, care inițial se înalță peste linia Pămânului, coborând până sub ea, ceea ce ne spune despre coborârea spiritului în planul fizic sau a iubirii divine printre oameni.
      Strălucirea Leului este mare când alege calea directă de exprimare, prin creativitate. Nativului Leu îi place să povestească, să se exprime, îi place să știe că este privit, admirat, dorit, apreciat reușind să atragă auditoriul în mod firesc. Degajă energie, conștient fiind de propria lui valoare, se implică în acțiuni care necesită curaj, inteligență, spontaneitate dar mai ales bucuria de viață, pe care acest nativ o exprimă prin tot ce face. El cântă, dansează, are o atitudine teatrală, trăiește clipa, se bucură ca un copil. Nu-i plac secretele, tocmai de aceea să nu vă mire replicile directe, spontane, nevinovate ale nativului. Știe să își păstreze inocența, chiar și atunci când mai face câte o greșeală, știe cum să găsească un răspuns sau o soluție la o problemă aparent de nerezolvat.
 Verbul caracteristic al acestei zodii este: „A vrea” și, de cele mai multe ori, nativul obține ceea ce își dorește. Soarele aflat în domiciliu, în semnul Leu, mobilizează voința, dă vitalitate, se manifestă cu adevărat forța naturii. Este momentul prielnic pentru a urma un ideal, să ne continuăm un vis, o dorință de ridicare deasupra stării de introspecție sau de pesimism. Leul are o reacție opusă celei de retragere, de sondarea a sufletului fără a aduce la suprafață ceea ce simte, specifică nativului Rac. Leul răbufnește, aduce magma la suprafață, lasă să se manifeste cu forță gândul, simțirea, emoția, dorința, creativitatea lăsând să transpară cele mai ingenioase idei, el exprimă ceea ce gândește.
Ascendentul momentului se află în semnul Taur, la grad 8:58. Soarele în semnul Leu ne aduce forță, dinamism, lumina de care are atâta nevoie trupul și sufletul. Ne simțim impulsionați să acționăm, să ne implicăm în acțiuni curajoase, asumându-ne de multe ori rolul de lider (fie că este vorba de familie sau locul de muncă), oriunde ne aflăm vrem să strălucim, să atragem atenția asupra noastră, chiar și prin cele mai mărunte gesturi.
          Configurația astrală „Zmeul” formată dintr-o piramidă pe semne de apă: Chiron (în Pești) trigon Mercur (în Rac) trigon Saturn (în Scorpion) și un triunghi minor: Chiron sextil Pluton sextil Saturn. Opoziția dintre Pluton și Mercur dinamizează această configurație, Mercur reprezentând planeta focar, care este ca un canal de ieșire a energiilor configurației „Zmeu”. Mercur în semnul Rac ne dă tact, răbdare în adordarea unor situații problematice, dar și tendința de a ne răzgândi, de a ne schimba opiniile cu mai multă ușurință. Suntem susținuți în realizarea propriilor dorințe, simțindu-ne motivați să ne reorientăm către o direcție nouă.  Beneficiem de multă inspirație creatoare, de înțelegerea subtilă a evenimentelor cu care ne confruntăm acum.
Această configurație astrală „Zmeul” ne dă capacități nebănuite pentru a crea, a ne dezvolta adevăratele noastre talente, abilități. Evenimentele stresante, obstacolele venite pe diverse căi nu fac decât să ne mobilizeze pentru a aduce la suprafață cele mai minunate daruri de care dispunem dar de care nu suntem conștienți decât dacă le aducem în planul concret.
          Mesajul gardului la care se află Mercur în semnul Rac ne poate da o direcție de ieșire din situațiile tensionate în care ne aflăm: „O chinezoaică îngrijind un prunc pe care aura îl arată a fi reîncarnarea unui mare învățător” astfel că, de cele mai multe ori, cel mai bun răspuns la o întrebare sau cea mai bună soluție la o problemă se dovedește a fi la îndemâna noastră. Nu trebuie să subestimăm semnalele care vin spre noi prin evenimente simple, tocmai pentru că lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, trebuie să ne deschidem mintea și sufletul pentru a putea primi ceea ce avem nevoie.
          Ascendentul momentului se află în semnul Taur, semn de pământ, guvernat de Venus. Astfel că vom învăța să vedem adevărata valoare a obiectelor, a bunurilor materiale din existența noastră. Punem mai mult accent pe „a avea”, concentrându-ne cu o oarecare încăpățânare pe câștigarea sau recâștigarea unor drepturi. Avem forța și energia necesară pentru a ne atinge scopurile în plan material, totul este să nu ne avântăm fără să ascultăm de intuiție, ci să așteptăm momentul prielnic pentru a acționa și să atragem de partea noastră situațiile, oamenii de care avem nevoie pentru a pune în practică  proiecte importante. Venus (guvernează zodia Taur) aflată în Rac, indică receptivitatea, reacțiile spontane provocate în plan emoțional, imaginația bogată. Venus aflată în casa a III-a, a comunicării, a călătoriilor pe distanțe scurte sau a studiului susține foarte bine tot ceea ce este legat de artă, literatură, exprimarea celor mai nobile sentimente, insistând pe schimbul de mesaje, starea de optimism, relația pozitivă cu rudele sau cu vecinii.  Venus  în trigon cu Neptun (în casa a XI-a, a prietenilor, a idealurilor) ne arată direcția de realizare a  proiectelor, prin asocierea cu rude apropiate sau cu prieteni de încredere.
          Mesajul gradului la care se află ascendentul (8:58) este: „Un pom de Crăciun împodobit” , ne spune despre faptul că fiecare om se poate bucura de abundență, atâta timp, cât prin bogăție se înțelege ceea ce fiecare dintre noi are nevoie și nu ceea ce își dorește. Fără starea de spirit a bucuriei, degeaba ai în față un pom plin de daruri, dacă nu ești capabil să observi și să te bucuri de toate acestea.
      Soarele în conjuncție cu Jupiter în semnul Leu pregătește un drum care este presărat cu optimism, dorință de expansiune. Urmează o perioadă de avânt, de curaj, de implicare în acțiuni dând dovadă de încredere în propriile capacități de a finaliza un proiect care ar putea îmbunătăți propria existență. Soarele și Jupiter în careu cu Marte și Nodul Nord Lunar (în Balanță) ne impulsionează, ne obligă chiar (într-o oarecare măsură) să acționăm, să schimbăm ceva în propria existență, fie că este vorba de familie, casă, proprietate, fie că este vorba de schimbări la nivel de țară, de popor. Astfel că, următoarea perioadă ne va da o deosebită încredere în propria forță de acțiune, fiind capabili să riscăm mai mult (în plan personal, material, fie profesional), tocmai pentru a ne desprinde de starea de rutină. Este un aspect astral care predispune la impulsivitate, ne dă tendința de a acționa pripit, lăsându-ne conduși de starea de moment. Suntem mult mai combativi, mai insistenți în relația cu ceilalți oameni. Ne putem aștepta la trădări din partea asociaților sau la contracte încălcate, neînțelegeri, conflicte, dar toate acestea având darul să ne mobilizeze către luarea unor decizii ferme.
       Uranus a intrat în mers retrograd în data de 22 iulie 2014, la grad 16° 34, în semnul Berbec urmând să intre în mers direct în data de 22 decembrie 2014, la grad 12° 34, în semnul Berbec.
        Uranus reprezintă reforma, știința, tehnica, noul, aduce schimbarea în mod brusc, acționând pentru a înlocui ceea ce blochează propria evoluție. Uranus este o planetă colectivă, ce are de-a face cu karma de grup. Este planeta momentului, caracterizează tot ceea ce are legătură cu libertatea, originalitatea, tehnologia, electricitatea, spiritul de rebeliune. Uranus dărâmă barierele și tradițiile. Mai este cunoscut ca fiind octava superioară a lui Mercur. Uranus guvernează intelectul intuitiv, curiozitatea, investigația.
        În perioada de retrogradare ni se oferă șansa să ne  reevaluăm  proiectele, propriile aspirații legate de societate, de grupul din care facem parte. Avem șansa de a corecta anumite decizii, greșeli făcute din impulsivitate, din dorința de a finaliza anumite activități cât mai rapid. Urmează să reevaluăm, să reflectăm la acțiunile derulate în perioada 4 aprilie - 22 iulie 2014, constatând, în următoarea perioadă ( pe parcursul retrogradării planetei Uranus în semnul Berbec), cu o oarecare surprindere că tot ce părea corect, just trebuie acum corectat, reorganizat  și privit din cu totul alt punct de vedere.
Avem timp până la 22 decembrie 2014 să ne trezim la realitate și să vedem cu cine ne-am asociat și dacă a merită să ne mai continuăm drumul alături de un anumit grup de oameni, de organizație sau pur și simplu dacă mai are rost să continuăm un proiect, în care băteam pasul pe loc. Uranus ne va descoperi în ce domenii de viață trebuie să ne deschidem, să experimentăm lucruri noi, diferite de ceea ce am făcut până acum.
          Aspectul de sextil dintre Uranus și Lună, în momentul intrării Soarelui în semnul Leului, ne dă dorința de varietate, de schimbare, ne dă implusul puternic de a acționa luând în calcul intuiția, inspirația de moment, reacționând instantaneu la orice problemă. Este forte important să ținem cont de vocea sufletului, de ce anume ne dorim de la viață, de la familie (Luna guvernează sufletul, familia, propria țară) și să nu ne mai lăsăm purtați de cuvinte frumos „ambalate”, cerându-se cu insistență să privim în profunzime, evenimentele de viață cu care ne confruntăm. Urmează o perioadă destul de interesantă, până în luna decembrie 2014, o perioadă trăită cu intensitate. Este vorba de un drum pe care îl parcurgem, la sfârșitul căruia ne privim constatând o transformare de atitudine față de ceilalți, dar mai ales față de noi înșine, de modul în care ne percepem. Este momentul să conștientizăm importanța de a acționa, în cadrul unui grup, pentru binele tuturor.
          Mesajul gradului la care începe planeta Uranus retrogradarea este: „Spirite ale naturii sunt văzute la lucru în lumina apusului.” Ceea ce ne spune că, în lumina desăvârșirii personale (simbolul asfințitului și înțelepciunii), omul poate fi capabil să se echilibreze cu forțele naturii. Aceste spirite ale naturii sunt active ori de câte ori au loc procese de creștere, dar mintea individualizată a omului este de obicei, prea concentreze să lucreze asupra țelurilor stabilite în mod conștient pentru a fi capabile să realizeze în mod concret prezența forțelor invizibile care acționează. Acest simbol sabian atinge conștiința unui om care caută sensul, el trebuie văzut ca o invitație de a-i deschide mintea acestuia,  ca posibilitate de abordare holistică și intuitivă, a vieții.
         
          ”Orice om care refuză să experimenteze viața, nu face altceva decât să își sufoce dorința de a trăi. Stephen Arroyo

No comments:

Post a Comment