Floarea vietii

Floarea vietii

Wednesday, July 15, 2015

Luna Nouă în semnul Rac

                „Adesea căderea este un mijloc de a ne ridica mai sus.” William Shakespeare

            În data de 16 iulie 2015, la ora 4:24', are loc fenomenul de Lună Nouă la grad 23:14' în semnul Rac; ascendentul momentului se află în semnul Rac.
             Luna Nouă marchează un nou început de ciclu al fazelor Lunii care are influenţă asupra vieţii pe Pământ. Acest moment de suspendare (prin echilibrarea a celor două energii Yin şi Yang) face să se manifeste energia tainică a unui nou început. Este bine ca, în această perioadă, să gândim pozitiv la orice proiect pe care îl vrem să îl punem în practică, începând cu faza de creștere a Lunii, respectiv din data de 17-18 iulie 2015. Este important să ne concentrăm voinţa, să ne programăm mental și emoțional către direcţia aleasă. Se recomandă să gândim pozitiv, să ne detașăm de frică, de starea de neîncredere în propria persoană.Ceea ce sădim în această perioadă vom culege la Luna Plină din data de 31 iulie 2015, respectiv în preajma datei de 25 decembrie 2015, când are loc Luna Plină în semnul Rac.
            Luna Nouă în semnul Rac aduce în prim plan emoțiile, familia, țara, atașamentul față de trecut, patriotismul. Racul este semnul debutului de vară, un semn al fecundității și al creșterii. Din punct de vedere esoteric, Racul reprezintă poarta de intrare a sufletului în lumea manifestă. Sugerând cleștii unui crab, ideograma semnului Rac simbolizează uniunea cercului spiritual cu semiluna sufletului.
            Luna Nouă în casa I-a, se referă la descoperirea subiectivă a ființei, sau a sinelui profund, individual și la afirmarea identității. Această Lună Nouă în semnul Rac, ne dă șansa să ne redescoperim, prin intermediul eșecurilor, a pierderilor, a dezamăgirilor venite din partea celorlalți, dorința de a ne depăși propriile limite, de a ne exprima propriul EU. Suntem în măsură acum să ne vedem așa cum suntem de fapt, ce anume trebuie să corectăm în propria atitudine, ce reacții putem provoca în relația cu ceilalți. Se produc evenimente prin intermediul cărora putem vedea, din cu totul altă perspectivă, propria existență. Se poate vorbi de „un nou start”, de redescoperire a adevăratei ființe, un nou mod de „a fi”, „a respira”, ce reprezintă calea care ne va conduce către sursa adevărată a propriei ființe, acolo unde se află rădăcinile, baza existenței (zodia Rac). „Individualitatea poate fi experimentată numai ca centrare de sine și prin sine.” Dane Rudhyard.
            Ascendentul în semnul Rac (semn cardinal, feminin, de apă, guvernat de Lună) este un semn al sensibilității, al tradiționalismului, al simțirii („Eu simt”), al vulnerabilității, dorinței de securitate, de evitare a neprevăzutului și a pericolului. Ne retragem din fața pericolului, confruntându-ne cu teama de viitor, devenind vulnerabili în fața atacurilor neașteptate. Suntem mult mai atrași de trecut, de tradiție, de familie, de propria țară, de mister, preferând să ne retragem în atmosfera liniștită de acasă, atunci când ne simțim atacați din toate părțile. Ne scufundăm într-o lume iluzorie, visând însă la o lume mai bună, mai dreaptă.
            Simbolul sabian pentru Luna Nouă în semnul Rac este: „Întrunirea unei societăți literare.” Se poate vorbi de abordarea obiectivă și critică a factorilor comuni ai culturii. Oamenii cu o vastă cultură, intelectualii pot contribui foarte mult la dezvoltarea societății datorită sfaturilor înțelepte, a întrunirilor organizate de aceștia, în sensul educării, dezvoltării societății și îndrumării acesteia către o lume mai bună.
            Careul în T cardinal: Planeta Uranus (în Berbec) în careu cu Mercur și Marte (în Rac) opoziție Pluton retrograd în Capricorn ne spune că mesajele pe care le primim acum, în legătură cu o relație de parteneriat, de mariaj sau un grup de prieteni, o asociație din care facem parte,  nu sunt tocmai plăcute. Este momentul să ne adaptăm grupului din care facem parte, schimbându-ne atitudinea, mentalitatea. Suntem constrânși de împrejurări să schimbăm direcția, exprimându-ne în mod deschis starea de nemulțumire, de dezamăgire la adresa celor ce ne-au înșelat, în mod constant, așteptările. Se poate vorbi de măsuri extreme, de decizii luate sub impulsul de moment, de concedieri, demisii, divorțuri. Este  vorba de conflicte relaționale, la toate nivelurile în plan social, căutându-se modele de interacțiune cât mai eficiente, corecte. Se poate vorbi de cupluri ce iau decizia să pună capăt relației, nemaisuportând starea de haos, de tensiune din cadrul relației.Este o perioadă de renunțare, îndoială, ispită, frustrări ce vor genera conflicte manifestate din lucruri mărunte, aparent fără logică. Totul capătă un ritm rapid, simțindu-ne cuprinși de o agitație nefirească. Se poate vorbi acum de confruntarea directă, deschisă, agresivitate verbală și chiar fizică, amenințări, calomnii ce vor răscoli în mod profund întreaga ființă. Este un aspect astral ce reprezintă eliberarea, ruperea, renunțarea dar, mai ales, transformarea intensă, bruscă. Evenimentele ce au loc în această perioadă vor avea repercursiuni  până la sfârșitul anului 2015.
            Principalul dușman în calea propriei evoluții este frica. Teama că nu vom putea face față schimbărilor, teama că un nou drum necesită adaptarea la un nou mediu, la relaționarea cu noi oameni ce ne-ar putea produce suferințe, traume în viitor. Venus aflat în semnul Leului,la grad 29 (karmic), în careu cu Saturn retrograd în Scorpion (guvernator al casei a VII-a în Capricorn) este un aspect dinamic ce reflectă folosirea sentimentelor în direcția greșită, ceea ce poate conduce la dezechilibre, blocaje în  plan relațional. Este momentul să vedem care sunt, de fapt, implicațiile acțiunilor, a gândurilor și dorințelor noastre și cum am putea învăța din greșelile făcute în trecut. Saturn este corelat cu timpul la greci (Cronos), el face dreptate în mod imparțial și impersonal, fără prea multă compasiune. El ne pune acum în fața unor experiențe de viață, în plan relațional, ce ne ajută să devenim receptivi față de valorile durabile, să respectăm regulile și principiile de viață. Suntem ajutați  să experimentăm propriile limitări, să încercăm depășirea propriilor bariere ce se interpun între latura sentimentală și cea materială.
            Venus, în careu cu Saturn retrograd, indică o energie consumată în relații, goana după plăceri, manifestarea geloziei, dificultăți în plan sentimental, infidelitate, probleme ce apar în relația cu sexul opus.  Este important acum să vedem ce se ascunde în spatele unor acțiuni ce țin de relația de cuplu, de mariaj, de afaceri, de colaborarea cu colegii de muncă. Se acționează fără scrupule, cu viclenie, cel puternic folosindu-se de naivitatea și de bunătatea celui ce este învățat să „bată în retragere”, atunci când este amenințat.
            Steaua fixă Sirius, aflată în constelația Canis Major, predispune la pasiuni, acțiuni violente, periculoase. Kabbaliștii consideră această constelație Canis Major (Câinele Mare) ca fiind în legătură cu Arcana Majoră din tarot „Luna”, care semnifică impulsurile interioare, latura noastră subconștientă, starea de nesiguranță, de teamă, dar ne dă și o intuție deosebită. Luna semnifică teama de a nu fi părăsiți, înșelați, dezamăgiți de persoane dragi, dorințe ascunse, vise refulate, gânduri nemărturisite, dar și gelozie, nesiguranță.
            Sirius este considerată „Câinele de Pază” al anotimpurilor. Adorarea acestei stele de către egipteni începe în jurul anului 3 285 Î.Hr., când orbita sa a răsărit în timpul solstițiului de vară, marcând Anul Nou. În zodiacul din Denderah era reprezentată de o vacă culcată într-o barcă și avea deasupra capului o stea. Persanii aveau diferite nume pentru Sirius: Câinele Conducător, Steaua Sudului sau Creatorul Prosperității. Sirius este considerată de astrologii antici „Soarele Central al Căii Lactee.” Poetul Manilius o numea Soarele Soarelui nostru. Astfel că, dacă Soarele reprezintă centrul identității personale, Sirius ar putea fi considerată ca reprezentând supraegoul. Mercur și Marte în conjuncție cu Sirius în careu cu Uranus, predispune la accidente, mai ales în timpul călătoriilor, certuri, agresivitate accentuată, griji nefondate.
            Deşi este catalogată stea beta, Pollux este cea mai strălucitoare stea din constelaţia zodiacală Gemeni. Pentru vechii egipteni, steaua fixă Alfa este Castor (19° 29' Rac), geamănul nemuritor (divin), în vreme ce steaua fixă Beta este Pollux (22° 28' Rac) geamănul muritor (uman, terestru). Semnul zodiacal Gemeni aparţine Elementului Aer şi îşi face simţită influenţa la nivel mental şi intelectual. Numele stelei, Pollux, provine din mitologia greacă, de la unul din fiii gemeni ai reginei Spartei, Leda -  Castor şi Pollux. Pollux era nemuritor, fiind fiul lui Zeus şi o avea ca soră pe celebra Elena din Troia. Conform mitologiei, Castor a fost ucis într-o bătălie, iar Pollux, neputând să trăiască fără acesta, i-a cerut lui Zeus să îl lase şi pe el să moară. Dar Pollux era fiul său, ceea ce îl făcea nemuritor, iar Zeus nu a putut să îi îndeplinească cerinţa. În schimb, l-a sfătuit să îşi petreacă zilele în Olimp, alături de ceilalţi zei, iar cealaltă parte a timpului să fie în lumea de dincolo, acompaniat de fratele său. Din cauza devotării lui Pollux, Zeus a aşezat constelaţia Gemeni pe cer, în amintirea lui. Pollux este o stea de 60 de ori mai strălucitoare decât Soarele nostru, de culoare roşu-portocaliu.
            Ptolemeu îi acordă o  natură marțiană. Această stea Pollux dăruiește o natură subtilă, temerară, crudă și pripită, favorizând invidia. Este o stea brutală, violentă, nemiloasă, cu atât mai mult când se află în conjuncție cu Luna Nouă în careu cu Uranus, fiind vorba de amplificarea energiei în sens distructiv, manifestarea puterii în mod brutal, ce vine din profunzimea ființei. Se remarcă starea de nerăbdare, de brutalitate, dar și curajul nelimitat care ne dă capacitatea neobișnuită de a acționa rapid în cazuri de forță majoră.
            Chiron este patronul Ophiucusului, o constelaţie situată între Scorpion şi Săgetător, şi îi este încredinţată măsurarea timpului astral. El era fiul lui Cronos şi al oceanidei Philyra, avea corpul de centaur, fiind inițial un zeu al vindecării. A renunţat la nemurire în favoarea lui Prometeu şi a coborât printre oameni pentru a-i ghida spre eliberare. Astrologii îl numesc „asteroidul spiritualităţii” întrucât energia sa alungă îndoiala şi ajută spiritul să-şi vadă propria lumină interioară. Este împotriva convenţionalului şi distruge structurile vechi pentru a le susţine pe cele noi. Nu ajută doar în schimbarea direcţiei, ci oferă şansa în alegerea celei mai bune variante. Eforturile sale de cunoaştere, studiile şi perseverenţa cu care şi-a împlinit idealul propus sunt tipice pentru Chiron. El susţinea că niciodată omul nu va putea merge mai departe dacă nu va renunţa la structuri ce-i îngreunează evoluţia. Vechile obiceiuri, atitudini, tabieturi, simboluri, reprezentări, nu mai lasă loc în vederea acumulării de noi experienţe. Cercetarea interioară implică, în viziunea sa, nu doar desprinderea de vechea personalitatea, ci dezvoltarea unei personalităţi care nu are nevoie de elemente ajutătoare pentru a supravieţui, şi depărtându-se de simboluri, de arhetipuri, după ce le cunoaşte, devine „o pradă pentru vultur”. Chiron leagă sănătatea și boala de călătoria noastră spirituală prin viață și reflectă energiile vindecătorului rănit și ale învățătorului potențial care se află în fiecare din noi.  De multe ori, durererea, accidentele și rănile de natură fizică sau psihică, traumele pot marca începutul unui proces de transformare, iar dacă nu reușim să scăpăm de ele, învățăm să trăim cu ele, tocmai pentru a ne ridica la un nivel superior al conștiinței. Chiron ne poate ajuta să înțelegem sensul suferințelor noastre, al pierderilor, rădăcinile traumelor cu care ne confruntăm.
            Astfel că Luna Nouă în semnul Rac în trigon cu Chiron retrograd aflat în semnul Pești este un aspect astral ce ne conduce către un nou mod de a înțelege tot ce ni se întâmplă, ce anume am pierdut și de ce, către ce drum suntem conduși, încotro trebuie să ne orientăm pașii. Sufletul este ajutat să se ridice, în mod magic, deasupra suferinței, deasupra întâmplărilor mai puțin fericite. Este o călătorie  evolutivă ce ne deschide noi perspective în plan spiritual. Avem puterea necesară pentru a vedea unde am greșit, ce anume trebuie să înțelegem din tot ce ni s-a luat acum. Câștigul este mult mai mare, este darul venit din partea Divinității, o rană vindecată prin conștientizarea propriei unicități, a eliberării de trecut, de un loc în care nu ne simțeam „acasă”. Ne desprindem de un grup sau renunțăm la o profesie, un loc de muncă care nu era tocmai ceea ce ne doream. Chiron ne ajută să ne vindecăm prin acceptarea faptului că perioada de suferință, de luptă, de sacrificiu, nu a fost tocmai în zadar. Am cunoscut oameni noi, am experimentat un alt mod de a munci, de a ne integra într-un nou mediu. Chiron ne ajută să călătorim, sondând propriul suflet, propriile răni,în căutarea luminii.
            Această Lună Nouă în semnul Rac ne transmite mesajul detașării de trecut, pentru a ne regăsi aici și acum, în propriile rădăcini, în propria ființă. Exprimându-ne cu sinceritate, cerându-ne drepturile, ne apropiem de fapt de propriul suflet, reușim să ne redescoperim și să simțim sensul propriei existențe.„A fi sau a nu fi” centrați în propria existență, în propriile dorințe, pe propria cale, conștientizând că puterea se află la îndemâna noastră. Este suficient să credem că nimeni și nimic nu ne poate învinge, atâta timp cât suntem în armonie cu Universul și cu propriul suflet.
       Îndemnul Lunii Noi din 16 iulie 2015, se adresează în primul rând nativilor semnelor cardinale: Berbec, Rac, Balanță, Capricorn, îndeosebi celor născuţi în apropierea datei de 16 (± 3 zile), dar şi pentru cei ale căror planete personale (Soare, Luna, Mercur, Venus, Marte) și  Ascendent,Descendent, Mijlocul Cerului, Fundul Cerului, se află la  23° pe semne cardinale (± 3°).

                ”Îmi amintesc trecutul și anticipez viitorul, dar trăiesc în prezent.” H. D Thoreau

No comments:

Post a Comment