Floarea vietii

Floarea vietii

Sunday, February 7, 2016

Luna Nouă în semnul Vărsător



             „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute pe dinăuntru.”  Nichita Stănescu

            Luna Nouă în Vărsător se formează pe 8 februarie 2016, la ora 16:40, în casa a VII-a  momentului, având ascendentul în semnul Leu. Conjuncția Soare-Lună se află în zodia originalității, a nonconformismului și a transformărilor neașteptate, dorința de libertate, spiritul de revoltă, dar și a invențiilor, revoluțiilor. Vărsătorul deschide noi orizonturi către ziua de mâine, este simbolul fraternității și al egalității dintre oameni, căutând cunoașterea dar și o permanentă legătură cu lumea, având puternice principii și un dezvoltat simț al altruismului. 
            La Luna Nouă se pun bazele unui nou început, în acest moment concentrându-ne mai mult pe relații, parteneriate, confruntându-ne cu schimbări neașteptate ce vizează relația de mariaj dar și manifestarea adversarilor pe față, atacuri mai mult sau mai puțin directe venite din partea colaboratorilor, a oamenilor alături de care am construit o relație sau am pus bazele unei afaceri.
            Ascendentul în Leu, semn de foc, guvernat de Soare, ne îndeamnă la iubire, creativitate, grijă față de copiidar și de manifestare a propriei individualități în lume, de exprimare a propriilor capacități creative, de a iubi și a construi folosindu-ne de cele mai frumoase daruri de care dispune fiecare dintre noi. Este vorba despre lupta între vechi și nou, de schimbări dar și de alegeri, de renunțări dar și de acceptări. Avem ocazia să luăm de la zodia Leu căldura, energia, bucuria de viață, iar de la Vărsător înțelepciunea, cunoașterea și progresul.
            Cei doi guvernatori ai zodiei Vărsător (Uranus trigon Saturn, în casele V și IX) se află în sextil cu Luna Nouă în Vărsător. Este îndemnul către credință, iubire și iertare, către o lume în care este foarte important să ne manifestăm altruismul. Aspecte astrale ne atrag atenția că trebuie să acționăm ACUM, dacă  vrem să punem în practică ceea ce ne-am dorit de mult timp. Realizarea dorințelor nu mai suportă amânare iar starea de teamă că nu vom reuși să finalizăm ce ne-am propus, de lipsă de încredere în propria persoană nu face decât să ne „sugrume” voința, originalitatea,  (Uranus opoziție Lilith), rătăcind pe o cu totul altă cale decât cea propusă. Luna Nouă (mediază opoziția dintre Uranus și Lilith) ne susține să alegem drumul corect, cu condiția să ne desprindem de trecut, de partenerii care nu mai corespund așteptărilor noastre. Suntem îndemnați să fim sinceri cu noi înșine dar și cu ceilalți, orientându-ne către nevoile sufletului (Luna Nouă în casa a VII-a, careu cu Marte, casa a IV-a, familia). Schimbarea poate veni din presiunea manifestată din exteriordar și din necesitatea de a ne apleca asupra nevoilor personale, de a ne rezolva problemele ce vizează relația cu cei dragi, cu locul și țara natală.  Este important să facem schimbările, transformările ce ne pot aduce ulterior bucurie, lumină și iubire, lăsând să se manifeste credința  și speranța că totul poate fi posibil,cât timp învățăm să ne iertăm și să ne iubim.
            Luna Nouă în careu cu Marte favorizează acțiunea și curajul, dorința de schimbare în cadrul relațiilor.Este o perioadă destul de tensionată, starea de agresivitate, de impulsivitate și reacțiile neașteptate pot determina despărțiri bruște dar și implicarea într-o nouă relație, de la care este posibil să avem așteptări prea mari. Conflictele între partenerii de cuplu pot fi destul de puternice aducând la suprafață probleme ce mocnesc de ceva timp. Este momentul  „să erupă vulcanul” aducând la suprafață o nouă fațetă a relației dar redescoperind un nou sens al propriei existențe.
            Este timpul să privim viața ca pe un dar, să conștientizăm că nu există iubire fără respect iar adevăratele comori apar, de cele mai multe ori, în urma marilor confruntări. În cazul relațieicu persoana iubită se poate vorbi acum despre dorința de eliberareiar starea de nemulțumire este exprimată în mod direct, fără menajamente, reușind să dezvăluim ceea ce ne dorim, de fapt, de la relația de mariajși/sau de parteneriat. 
            Aripile de pasăre mari, variantă ale formulei de cuadratură şi trigon, făcând configuraţia mult mai dinamică şi totodată mult mai puternică; este vorba despre cuadratura dintre Jupiter retrograd şi Saturn şi cuadratura dintre Uranus şi conjuncţia Pluto, Venus și Mercur. Fiind antrenate în configuraţie Elementele Pământ şi Foc asistăm la tot felul de crize de comunicare sau conflicte datorate comunicării dar care se vor dovedi în final constructive, chiar generatoare de noi tendinţe, curente sau idei benefice la nivel individual dar și colectiv. Deşi se spune că această configuraţie este foarte apropiată de simbolismul şi valenţele lui Mercur şi ale Semnelor de expresie a Elementului Aer tocmai absenţa acestui Element apropie această configuraţie de simbolismul planetei Pluto şi al Semnului zodiacal Scorpion, reprezentat de pasărea Phoenix, cea care renaşte din propria cenuşă. Sunt antrenate Semnele zodiacale Fecioară, Săgetător, Capricorn şi Berbec, şi planetele Mercur, Venus, Jupiter, Uranus și Pluto; Mercur ca semn al puterii de înţelegere mentală şi al forţei yang, capabile să transforme lumi. Cuadraturile indică transformările necesare pentru a beneficia de potențialul trigoanelor fiind îndemnați să apelăm la toleranță și adaptabilitate în situații de criză.
            Configurațiile Aripi de pasăre mici pe semne mutabile și fixe: Jupiter retrograd sextil Marte; Saturn sextil Luna Nouă și Jupiter retrograd careu Saturn; Marte careu Luna Nouă, dar și o configurație Aripi de pasăre mici pe semne cardinale și fixe: Marte sextil Pluto, Venus și Mercur și Uranus sextil Luna Nouă; Marte careu Luna Nouă și Uranus careu Pluto, Venus și Mercur. Ni se pot deschide astfel noi oportunități de evoluție, de progres, evitând superificialitatea, compromisul, folosind în mod constructiv seriozitatea, voința și perseverența. Se remarcă interesul pentru realizări concrete, măsurabile, reușind să concretizăm ideile originale, să venim cu inițiative, să ne eliberăm de balastul emoțional, de dependențe și obsesii, să conștientizăm adevăratele nevoi și valori, lăsându-ne invadați de noi energii, binefăcătoare. Este stimulată creativitatea, folosind mult mai eficient resursele de care dispunem pentru a da curs împlinirii în plan spiritual dar și material. Vibrația acestor configurații ne ajută să identificăm blocajele, să facem anumite rectificări înainte de a porni din nou la drum, să explorăm viitorul cu mai mult curaj și credință. 
            Triunghiurile minoreSaturn sextil Uranus și Luna Nouă precum și  Jupiter retrograd sextil Pluton, Venus și Mercur sextil Marte, activând mai întâi semnele masculine (Săgetător-Berbec- Vărsător) și semnele feminine (Fecioară-Capricorn-Scorpion) impulsionându-ne astfel să punem în valoare ideile proprii apelând la sensibilitate, intuiție și imaginație. Este vorba de aspecte astrale a căror vibrație combină inițiativa și inventivitatea semnelor cardinale cu creativitatea, imaginația și senzitivitatea semnelor de apă. Uranus, concentrând energiile cardinale, ne ajută să devenim conducătorii propriei vieți, iar cooperarea celor doi guvernatori  ai Scorpionului (Marte și Pluton) conduce la acordarea acțiunilor și faptelor noastre cu voința liberă.
            Dincolo de susţinerea oricărei reuşite cele două configuraţii planetare sunt şi un avertisment faţă de posibilele acte necontrolate care pot strica din nimic relaţii deosebit de frumoase şi puternice.
            Aceasta Lună Nouă ne aduce mesajul credinței că nimeni și nimic nu poate ucide libertatea care există în noi,cât timp ne exprimăm deschis, sincer propriile opinii, credințe, propriile gânduri, idei ce-ar putea conduce la construirea unei lumi mai bune, în care să primeze dreptatea și egalitatea între oameni. Este important să conștientizăm că nu există obstacole care să nu poată fi depășite, totul este să ne ancorăm în prezent, să ne eliberăm de frici, acceptând că viața poate fi trăită cu bucurie, dacă ne privim cu mai multă încredere și iubire. 
            Îndemnul Lunii Noi, din data de 8 februarie 2016, se adresează în primul rând nativilor semnelor fixe: Vărsător, Leu, Taur, Scorpion mai ales celor născuţi în apropierea datei de 8 (± 3 zile) dar şi pentru cei ale căror planete personale (Soare, Luna, Mercur, Venus, Marte, Ascendentul, MC) se află la grad 19 în semne fixe  (± 3 grade).
            Un factor esențial în identificarea modului în care Luna Nouă își lasă amprenta la nivel individual este harta natală, modul în care planetele în tranzit formează aspecte cu planetele natale.
            „A învăța că, în viață, mai ușor se poate învinge: ura cu dragostea, minciuna cu adevărul și violența cu abnegația ar trebui să fie un element fundamental în educația oricărui copil.” Mahatma Gandhi

No comments:

Post a Comment