Floarea vietii

Floarea vietii

Monday, May 2, 2016

Luna Nouă în Taur



„Ceea ce nu ajunge la nivelul conștiinței, se întoarce sub formă de destin.” Jung

În data de 6 mai 2016, la ora 20:30', are loc fenomenul de Lună Nouă la   16°41'  în semnul Taur; ascendentul momentului se află  în semnul Săgetător.
             Luna Nouă marchează un nou început de ciclu al fazelor Lunii care are influenţă asupra vieţii pe Pământ; datorită forţei de gravitaţie a Lunii. Acest moment de suspendare (prin echilibrarea a celor două energii Yin şi Yang) face să se manifeste energia tainică a unui nou început. Este bine ca, în acest moment, să gândim pozitiv vis-a-vis de orice proiect pe care îl vom pune în practică. Este important să ne concentrăm voinţa, să ne pregătim mental și emoțional pentru direcţia aleasă. Ceea ce sădim în această perioadă vom culege la Lună Plină din data de 22 mai 2016, respectiv în preajma datei de  14 noiembrie 2016 , când are loc Luna Plină în semnul Taur.
          Luna Nouă se află în semnul Taur(casa a V-a, a iubirii dăruite, a creativității, talentului artistic, divertisment, rolul de părinte, teatrul, arta, educația, legătura cu copiii, iubire dăruită, relații sentimentale, flirturi, aventuri, sport, energie, joaca, spectacol, hobby-uri, noroc).Această Luna Nouă  realizează o simbioză între verbele „a avea” și „a înțelege”,nevoia de a căuta sensul anumitor evenimente, întâlniri, a sentimentelor, determină schimbări la nivelul resurselor materiale și umane personale, atitudinea față de aproapele nostru, iubit, prieten.
Luna Nouă în Taur, manifestarea simțurilor,a senzațiilor, a trăirilor puternice, a dorințelor și nevoilor în plan material, concret. Se manifestă dorința de dragoste, de a deține, a avea în posesie ceea ce iubim. Luna în Taur, în semnul ei de exaltare, dezvoltă sentimentele de amabilitate, se dorește stabilitate în cadrul unei relații de dragoste, trăiri ce se doresc nu doar exprimate verbal, promisiuni de dragul promisiunilor ci se trece mult mai rapid la fapte, la punerea în practică a unor proiecte care ne-ar putea aduce câștiguri, împliniri atât în plan material cât și sentimental. Se caută certitudinea, siguranța, relații sentimentale stabile. Luna în Taur ne dă atașamentul, dovada de loialitate față de muncă, față de prieteni și partener, față de casă și familie.
Ascendentul în Săgetător ne îndeamnă la cercetare, la căutarea unor răspunsuri sau la găsirea unui mentor, a unui ghid, a unor persoane care să ne ajute să ne regăsim prin exprimarea propriilor aspirații, credințe, nevoia de a cunoaște alte culturi, de a socializa cu persoane cu altă filosofie de viață dar care să ne ajute să ne regăsim, să ne reconstruim propriile valori, credințe. Este o zodie a principiilor bazate pe experinețele trăite, o zodie a călătoriilor lungi. Fiecare dintre noi are nevoie, pe parcursul vietii, de susținere din partea unei persoane cu mai multă experiență, indiferent de domeniu.Este important să ne redescoperim, să sondăm propria ființă pentru a descoperi în ce relație suntem, de fapt, cu propria persoană, ce anume ne poate aduce la suprafață propriile dorințe, aspirații, ce nevoi avem. Suntem ancorați în concret sau estedoar o iluzie? Suntem în concordanță cu propriile aspirații și dorințe, credințe? Sunt întrebări pe care ni le punem în momentele de suspans, de răscruce, în perioada marilor alegeri. Accesând aceste informații vom reuși să vindecăm traume, să ne eliberăm din capcana propriilor gânduri, o lume în care ne mințim că este bine și frumos. Conștientizând propriile traume, pierderi, slăbiciuni, reușim să ne manifestăm liberi, lipsiți de prejudecăți, în comuniune cu noi înșine și implicit cu ceilalți, cu Universul.Un pas important pe care trebuie să îl facem este să regăsim trecutul, să cercetăm cu sinceritate emoțiile care au fost răscolite de anumite evenimente, persoane. Regăsirea cu trecutul ne ajută să trecem la următorul pas: schimbarea.„Ființa umană este o ființă a limbajului” spune Dolto Francoise (psihanalist), este nevoia, necesitatea de a ne exprima bucuria și/sau tristețea, iubirea și/sau ura, eșecul și/sau succesul. Exprimarea a ceea ce suntem și simțimne aduce mai aproape de oameni, de noi înșine, ne ajută să ne cercetăm și să ne descoperim cu adevărat. Tăcerile, lucrurile nespuse, secretele pot crea stări confuze, decepții, devitalizare, răni greu de vindecat în suflet.
Guvernatorul ascendentului este Jupiter, acum retrograd în semnul Fecioară, în opoziție cu Neptun, în casa a IX-a, a spiritualitatii, a studiilor inalte si a calatoriilor. Este avertismentul legat de  tipul asocierilor noastre în plan internațional dar și alegerile pe care le facem și au legătură cu religia, spiritualitatea, învățământul superior. Este important ca, în relațiile în care ne implicăm  în perioada următoare, să nu vizăm doar câștigurile materiale ci, mai ales,pe cele în plan spiritual, evolutiv.Cât timp ne aflăm  pe calea noastră iar faptele noastre dovedesc efortul și devotamenul față de ceea ce ne-a dăruit Divinitatea, bunurile materiale vin ca o recompensă. Asocierile noastre trebuie să se armonizeze cu înzestrările noastre naturale și cu adevăratele aspirații.
Săgetătorul și Jupiter guvernează optimismul, speranța, capacitatea de a accepta greșelile și aspectele negative ale vieții dar și de a „ținti” spre cele mai înalte țeluri, spre Divinitate nu înainte de a ne cerceta cu adevărat propriul suflet. Este momentul să observăm ce anume nu mai corespunde propriilor aspirații, idealuri de viață, ce anume ne ține blocați într-o răscruce, venindu-ne foarte greu să luăm decizii către o direcție clară. Ce frici trebuie conștientizate, ce ne-ar putea motiva să înaintăm. Simțim în mod profund necesitatea de a elimina falsa credință, jocul de-a „guru”, „maestru”. Este nevoia de a face un pas înapoi și de a privi dintr-o cu totul altă perspectivă informația acumulată de-a lungul timpului, ce anume este bun sau rău pentru propriul Destin.
            Simbolul Sabian al gradului la care se afla Luna Noua 16°41' în Taur este:„Un porumbel alb zburând peste ape zbuciumate.”Cerul este considerat simbolul celui mai înat ideal al omului, a celor mai înalte principii, dorința de a atinge nemărginirea, de a ne ridica desupra suferinței. Zborul peste vicisitudinile vieții, simbol al păcii și măreției, împlinirea celor mai curajoase dorințe. Avem șansa acum să ne ridicăm mai presus decât vâltoarea vieții, mai presus de zbuciumul care ne macină sufletul, ne provoacă neîncredere în propriile vise.
Simbolul Sabian al gradului la care se află Ascendentul 11°06' Săgetător  este:„Un steag se transformă în vultur, iar vulturul într-un cocoș salutând zorile.” Vulturul reprezintă voință spirituală și puterea de a se ridica la cea mai înaltă altitudine.Ne îndeamnă să aducem idealurile cele mai nobile în viața concretă prin puterea voinței spirituale.Cuvântul cheie: vestire.
Configurația astrologică „Zmeul”:configuraţia planetară numită Zmeul este alcătuită dintr-un Triunghi minor şi o Piramidă pe semne de pământ: Neptun în sextil cu Venus şi cu Luna Nouă(din Taur) în Triunghiurile minore la care participă Pluton retrograd iar acesta, la rândul lui, este implicat în două Piramide de Pământ datorită conjuncţiei aplicante dintre Venus şi Luna Nouă și Jupiter retrograd și Nodul Nord din Fecioară. Semnele zodiacale angrenate în această configurație energetică sunt Taur, Fecioară, Capricorn şi Peşti. Configurația „Zmeul” este o configuraţie tipică pentru reuşită, foarte puternic dinamizată de opoziţia pe careJupiter retrograd o face cu Neptun (guvernatorii zodiei Pești- credință și compasiune, sacrificiu și devotament) susţinând astfel toate posibilităţile noastre creatoare astfel ca ele să fie nu doar exprimate, ci şi concretizate.
Mercur  retrograd,ce aplică către Luna Nouă din Taur, are rolul de a mai trece o dată în revistă aspectele relațiilor pe care le avem, fundamentele lor, fie ca sunt relații de prietenie, de iubire sau parteneriate în afaceri. Are loc o reîntoarcere, o revizuire a modului în care privim o relație de iubire, ce anume ne determină să acționăm într-o anumită direcție către care, până de curând, nu am fi putut crede că suntem în stare să ne implicăm emoțional, sentimental. Sunt ocrotite relațiile de căsătorie în care iubirea este ceea ce îi aduce împreună. Este un moment bun pentru ne reîntoarce la o persoană dragă,pentru a redescoperi că adevăratul sens la vieții este să îți afli perechea alături de care să construiești o lume. Pentru unele cupluri este perioada în care poate să apară dorința de a avea copii iar pentru altele vestea unei sarcini aduce bucurie, mai ales dacă s-a lăsat mult timp așteptată. Pe de altă parte pot apărea acum relații în care, după o aventură de amor, ceea ce nu părea deloc promițător să se dezvolte în mod armonios și să ducă la oficializarea relației, ajungându-se astfel a sentimentul de respect și iubire profundă.
Martereprezintă acțiunea, pasiunea, energia, hotărârea și spiritul. Este în relație cu sexualitatea fiecarui individ, forța, curajul, dăruirea, puterea, spiritul de competiție, agresivitatea și firmarea ca persoană. Marte era zeul războiului,stăpânul tuturor lucrurilor asociate cu ideea de luptă. Marte în casa a XII-a, a momentului de Lună Nouă, este interiorizat, supus propriilor dorințe, instinct, dușmanul ascuns, atașamentul dus până la obsesie, manifestarea brutală a sexualității. Cu atât mai mult cu cât se află în zodia Săgetător și e retrograd, accentuând  incapacitatea de a deține controlul asupra  propriilor acțiuni, dorințe sexuale, agresivitate, iluzia că lumea are ceva împotriva noastră că, de fapt, în spatele unui eșec se află acțiuni dușmănoase, comploturi, trădători.
Asadar este o Lună Nouăîn Taur care ne îndeamnă să trăim cu iubire, să ne manifestăm cu bucurie sentimentele, să ne eliberăm de angoase, frici, să ne folosim de darurile cu care am venit aici pentru a ne regăsi starea de împlinire, de noroc, de joc alături de copii, de bucurie de viață. O lună Nouă în Taur ce ne îndeamnă să descoperim adevăratele valori, stabilitatea, să trăim relația de iubire dincolo de prejudecăți, de limitările sociale, să investim în ceva trainic care să ne aducă starea de mulțumire în plan sentimental dar și material.
Îndemnul Lunii Noi din 6 mai 2016 se adresează, în primul rând, nativilor semnelor fixe: Taur, Scorpion, Vărsător, Leu, îndeosebi celor născuţi în apropierea datei de 6 (± 3 zile) dar şi pentru cei ale căror planete personale (Soare, Luna, Mercur, Venus, Marte, Ascendentul, MC) se află la  17º în semne fixe  (± 3 grade).





No comments:

Post a Comment