Floarea vietii

Floarea vietii

Thursday, February 9, 2017

Eclipsa de Lună prin penumbră în zodia Leu



„Orice om care refuză să experimenteze viața, nu face altceva decât să își sufoce dorința de a trăi.” Stephen Arroyo
          În data de 11 februarie 2017 are loc fenomenul astrologic de Lună Plină în semnul Leu, la ora 2:33’ și o Eclipsă de Lună prin penumbră (Nodul Nord Lunar se află la 4˚03’), la ora 2:43’ România (vizibilă din America, Europa, Africa, Asia). Opoziția Lună - Soare, pe axa Leu - Vărsător, la 22˚28’, activează casele astrologice III și IX. Ascendentul momentului se află în zodia Săgetător.
          Luna Plină are loc pe axa afectivă Leu - Vărsător (casele III-IX), iubirea primită și cea dăruită, ambiţie, curaj, hotărâre şi perseverenţă, nevoia de comunicare și asimilare de informații, de curiozitate și dedicare împlinirii unui ideal. Reușim să realizăm conexiuni interesante între cunoașterea materială și cea subtilă (cosmică). Se pune accentul acum pe dialog, informare, studii, cercetare, călătorii și schimburi comerciale, nevoia de exprimare a propriilor dorințe, așteptări, de manifestare a credinței, spiritualității, a unei noi filozofii de viață.
          Luna Plină ce se produce pe această axa Leu - Vărsător (casele III și IX) ne ajută să facem lumină în ceea ce privește propria atitudine legată de iubire, de credință, spiritualitate, creativitate, de dăruire și împărășire cu ceilalți a propriilor valori, cunoștințe, informații acumulate de-a lungul timpului. Este și un moment de revoltă, de descătușare a trăirilor, eliberare dintr-un mediu viciat. Este o energie care amplifică dorința de dreptate și adevăr, de legalitate dar și aventura intelectuală, înțelepciune, clarvedere. Putem primi informații importante și care vizează legislația, învățământul superior, religia, esoterismul sau relația cu străinătatea.
          Cu o eclipsă de Lună prin penumbră aflată în semnul Leu și Nodul Nord în casa a IX-a, a momentului de Lună Plină, se pare că lucrurile vor căpăta o nouă direcție, fie că ne place sau nu, în ceea ce privește spiritualitatea, călătoriile, relația cu străinătatea, religia, legislația internațională, ministerul de externe. Nodul Nord în careu la Ascendentul momentului de Lună Plină în semnul Leu, ne anunță că evenimentele nu se vor desfășura întocmai cum ne place dar, cât timp lăsăm deoparte ambițiile prostești, ego-ul exacerbat, avem șansa să ne regăsim pe o cale care să corespundă propriilor aspirații. Este momentul de „ardere”, de  eliberare dar, mai ales, de conștientizare că timpul petrecut aici și acum este deosebit de prețios.
          Este vorba despre o Eclipsă de Lună ce amplifică emoțiile, fricile, starea de nehotărâre, de anxietate, frustrările, impulsivitatea, problemele cardiace, depresia, insomniile, migrenele. Putem vorbi despre o perioadă trăită cu intensitate, în funcție de astrograma natală (unde este localizată această Lună Plină și Eclipsă de Lună prin penumbră, casele care sunt tranzitate de Nodul Sud, Soare, Nodul Nord și de Lună). Este o perioadă în care ne putem confrunta cu rezultatele acțiunilor demarate încă de la începutul lunii august 2016, mai exact de la Luna Nouă în zodia Leu din data de 2 august 2016. Eclipsele de Lună amplifică capacitatea de a vedea cu mai multă claritate oamenii din jurul nostru, de a percepe dincolo de aparențe anumite evenimente, relații. Sunt demascate minciuni, acțiuni obscure, tertipuri fiind adus la suprafață tot ce este iluzoriu, ascuns.
          Ascendentul în semnul Săgetător, guvernat de Jupiter aflat în zodia Balanță, ne spune despre necesitatea evoluției prin credință, optimism, spiritualitate, nevoia de a călători și de a ne redescoperi mai liberi și mai generoși. Suntem ajutați să privim dincolo de propriile convingeri, să descoperim ghidul, mentorul, să ne regăsim pacea interioară prin accesarea unor informații aflate dincolo de planul fizic, material.
          Jupiter retrograd în semnul Balanță (în casa a X-a, în opoziție cu Uranus dar în aspecte benefice cu Luna Plină din semnul Leu) amplifică dorința de schimbare, de reajustare a unor evenimente demarate într-un moment de derută. Suntem puși acum în situația de a face corecțiile necesare, vis-a-vis de o relație, carieră, casă, familie, credință, spiritualitate, călătorii îndepărtate, un proiect important, un parteneriat, un proces. Jupiter retrograd mediază opoziția dintre Soare și Lună și este un aspect care poate fi asociat cu protecția divină în situațiile dificile, în activitățile de grup determinând o perioadă de cercetare, de căutare și aflare a unui ideal, de  întorcere către Dumnezeu, către spiritualitate în momentele de cumpănă dar și de singurătate.    
          În acest moment de Lună Plină în semnul Leu se formează Configurația Astrală Dreptunghiul Mistic (Luna sextil Jupiter retrograd trigon Soare sextil Uranus) purtătoare de tensiuni, ajutându-ne însă să folosim propriile idei, proiecte în sensul progresului, apelând la originalitate, spontaneitate, curaj și dorința de a merge pe un drum în care să ne regăsim împliniți. Se poate vorbi acum despre posibilitatea unei evoluții în plan personal și spiritual, cât timp nu cădem pradă disperării, legându-ne în continuare de trecut, atitudini contradictorii, nehotărâre, pesimism, neîncredere în propriile aspirații. Dreptunghiul Mistic aduce oportunități de a transpune în practică ideile și proiectele și de aici mulți oameni pot dobândi o energie specială pentru a se lansa în acțiuni inovatoare sau pentru a schimba situațiile tensionate implicându-se cu mai mult curaj în proiecte originale, progresiste. Această configurație ne vorbește despre echilibrarea principiului feminin, pe de o parte prin conștientizarea propriilor emoții, sensibilitate și empatie, pe de altă parte prin revizuirea concepțiilor despre muncă, spiritualitate, studii, călătorii, reușită socială, familie, locul natal, țara natală. Punctul vulnerabil al acestei configurații „Dreptunghiul Mistic” vine prin tendința de a ne „învârti în cerc” pierzând astfel din vedere oportunitățile de progres apărute în calea noastră. 
          Mercur în semnul Vărsător ne dă imboldul de a studia lucruri inedite, originale. Nu ne scapă nimic, știm să profităm cât mai mult și cât mai bine de oportunitățile care pot veni acum spre noi. Mercur tinde să ne stârnească gustul pentru comunicare, pentru acumularea și schimbul de informații, Venus (în zodia Berbec) ne ghidează către exprimarea sentimentelor în mod deschis, direct, fără prejudecăți. Cu Venus aflată în casa a IV-a, susținută de Mercur din semnul Vărsător, este de așteptat să fim insiprați, să luăm decizii salvatoare în situații de criză, să fim spontani, să colaborăm mult mai eficient, atunci când vine vorba despre casă, familie, patrie. Suntem ajutați să ne adaptăm mult mai ușor la schimbările care ne pot lua prin surprindere. Gândurile și sentimentele tind să vibreze pe aceeași frecvență dorindu-ne să fim împreună, uniți, luptând pentru un ideal comun. Evenimentele tind să se deruleze pe o direcție în care să căutăm armonia, liniștea, pacea care vine prin dăruire și iubire.
          Prezența lui Marte și  Uranus, alături de Venus în zodia Berbec, în casa a IV-a, a familiei, sufletului nu putem decât să ne așteptăm la mult dinamism, nevoia de a schimba direcția, transformări bruște dar și puterea de a ne detașa mult mai repede de trecut, de anumite atitudini, concepții învechite.
          Simbolul Sabian pentru gradul la care se află Luna Plină în semnul Leu este: „La circ, un călăreț fără șa etalându-și abilitatea periculoasă.” Este un simbol ce semnifică curajul și perseverența necesară de a ne pune în valoare propriile abilități, darurile de care dispunem. Nu există stagnare, totul trece printr-o continuă transformare, nevoie de a crește, de a evolua dar toate acestea se produc prin acțiuni riscante care ne ajută să aducem la suprafață adevărata personalitate. Fără exprimare, deschidere, dorința de a împărtăși cu ceilalți din propria cunoaștere, nu vom reuși să progresăm.
          Este vorba despre o Lună Plină în zodia Leu și o Eclipsă de Lună prin penumbră, menite să facă lumină în propria viață, aducând din trecut anumite acțiuni, relații, evenimente, care nu s-au derulat tocmai în conformitate cu propria menire. Este momentul de ardere, de eliberare de ceea ce ne blochează propriile aspirații. Suntem ajutați să „vedem” ceea ce ne dorim („a vrea” zodia Leu) cu adevărat  pentru „a cunoaște” (zodia Vărsător) adevăratele taine care ne vor conduce către înțelegerea („a înțelege”- ascendent în zodia Săgetător) supremă a rostului pe care îl avem în această lume.
          Luna Plină în semnul Leu are o influenţă semnificativă asupra nativilor semnelor fixe: Taur, Leu, Scorpion și Vărsător, în special asupra celor care sunt născuți în preajma datei de 11 februarie şi pentru cei care au axele principale: Ascendentul, Descendentul, Mijlocul Cerului sau orice planetă personală (Soare, Lună, Mercur, Venus, Marte) aproape de 23°.

Mesajul transmis de Eclipsa de Lună prin penumbră în semnul Leu pentru fiecare semn zodiacal

          Berbec - este momentul să culegi roadele unei munci de creație, rezultatele deosebite venite din partea propriului copil sau pur și simplu te implici într-o nouă poveste de amor, de natură karmică. Este timpul să culegi roadele unei munci susținute încă din vara anului trecut, în ceea ce privește o muncă de creație, un hobby, realizări importante care vizează relația cu copiii sau din investiții sau activități sportive.
          Taur - ai ocazia acum să pui capăt unor probleme ce vizează o casă, proprietate, să finalizezi unele acțiuni care au legătură cu părinții, casa natală, bunuri imobiliare, locul natal. Poate îți vine cheful brusc să schimbi domiciliul sau să renovezi prin casă. Nu este exclus să te întorci în locul natal și să te reîntâlnești cu prieteni dragi cu care nu te-ai mai văzut de foarte mulți ani. Este timpul să culegi roadele unei munci, a unor proiecte demarate la Luna Nouă în semnul Leu din 2 august 2016.
          Gemeni - primești vești importante legate de examene, studii, studii, activități comerciale, de relația cu rudele apropiate. Cert este că acum ai ocazia să te reîntâlnești cu persoane cu care nu te-ai mai văzut de ceva timp. Vei relaționa mai mult cu rudele, vecinii, vei face mai multe călătorii sau chiar te vei implica într-un proiect ce necesită mult studiu, informare, călătorii.
          Rac - este timpul să culegi roadele unei munci susținute, încă de la începutul lunii august 2016 când ți s-a dat șansa să lansezi niște idei, proiecte ce vizau valorificarea propriilor, abilități, talente. Iată că acum ai șansa să primești o mărire de salariu, o primă. Nu este exclus să iei decizia bruscă de a renunța la un job care nu te mai satisface, din punct de vedre financiar fiind timpul să schimbi direcția. Este recomandat să nu iei decizii pripite. Cert e că ai ocazia să îți valorifici anumite talente dând dovadă de creativitate, inspirație, capacitate de a negocia, talente de care dispui pentru a reuși să aduci mult mai mulți bani în propriul cont.  
          Leu - pot avea loc acum evenimente menită să te aducă în prim plan, să culegi roadele propriilor ambiții, fie că e vorba despre relația cu ceilalți sau carieră. Ai ocazia să îți schimbi felul în care arăți, te comporți în societate. Vei pune mai mult accent pe felul în care te percep ceilalți dar te poți aștepta și la dezamăgiri, renunțări la anumite parteneriate, colaborări care nu te mai avantajează, provocându-ți tot felul de probleme.
          Fecioară - este timpul să te ocupi mai mult de propria sănătate. Putem vorbi acum despre rezultatul unor acțiuni din trecut reușind să culegi roadele propriei atitudini, a naivității de care ai dat dovadă în trecut punând prea mult accent pe materialitate. Iată că a venit timpul să te preocupi mai mult de latura spirituală a vieții, să te dedici unor acțiuni caritabile. Este recomandat să-ți asculți intuiția, în ceea ce privește rezolvarea anumitor probleme din această perioadă. Pot fi aduse la lumină acum secrete ale unor dușmani ascunși și care au legătură cu discuțiile, proiectele lansate încă de la începutul lunii august a anului trecut. Este posibil să intri în posesia unui secret care ți-a creat tot felul de probleme într-o relație, un parteneriat sau afacere.
          Balanță - ai șanse acum să reîntâlnești prieteni din trecut, cu care nu te-ai mai văzut de ceva timp. Trebuie să fii atent la relația cu un grup de prieteni, la mesajele pe care le primești acum de la aceștia. Ai ocazia să vezi cu cine merită să te asociezi, în cine e bine să ai încredere. Tot acum este posibil să iei decizia fermă de a te despărți de un prieten, tocmai pentru a lăsa loc unei noi relații, mult mai promițătoare. Este rezultatul acțiunilor care au avut loc încă de la începutul lunii august 2016.
          Scorpion - este momentul să faci ordine în carieră, să profiți de oportunitățile care vin acum spre tine, în plan profesional. Este timpul să faci ordine în carieră, să ceri o mărire de salariu sau să ocupi un post care să te avantajeze, din punct de vedere financiar. Acum este șansa de a-ți fi recunoscute roadele muncii tale susținute, ceea ce ai demarat încă din vara anului trecut, în plan profesional.
          Săgetător - este timpul să te preocupi mai mult de studii, de relația cu persoane aflate în străinătate sau poți lua decizia bruscă de a pleca departe de casă. Poate fi vorba și despre implicarea într-un parteneriat, o afacere în străinătate sau poți să planifici acum o călătorie, excursie în străinătate. Tot acum e posibil să iei decizia bruscă de a te înscrie la niște cursuri universitare sau postuniversitare care te vor ajuta pe viitor în plan profesional. Este momentul să acorzi o atenție specială spiritualității, esoterismului, studiului. E timpul să culegi roadele semințelor plantate la începutul lunii august 2016 și care vizează munca în străinătate, relația cu străinătatea, studiile, spiritualitatea.
          Capricorn - este acum momentul ideal pentru a face curățenie în tot ceea ce ține de afaceri, investiții, împrumuturi, să lămurești anumite aspecte care sunt legate de un proces, o moștenire, partaj, taxe și impozite, o relație intimă. Este posibil să revină în viața ta o persoană de care te leagă o relație de natură karmică. Cert este că poți traversa o perioadă de transformări profunde fiind absoluit necesar să acorzi o atenție specială, atunci când vine vorba despre împrumuturi, relații intime sau tranzacții imobiliare.
          Vărsător - acum se decide dacă merită să mai rămâi într-o relație de cuplu, mariaj. Ești pregătit să îți schimbi atitudinea sau să accepți că nimeni nu e perfect? Cert e că a venit timpul să te hotorăști către ce direcție o apuci, vis-à-vis de o relație. Tot acum ai toate șansele să întâlnești o persoană de sex opus interesantă. Este momentul de luare a unor decizii ce vizează un parteneriat, o afacere. Tot acum se arată dușmanii pe față, vezi cu cine trebuie să rămâi într-o asociere. Poți culege roadele unor proiecte, a unor discuții care au avut loc la Luna Nouă în zodia Leu din 2 august 2016.
          Pești - este momentul potrivit să te preocupi mai mult de sănătatea proprie dar și de relația cu colegii de muncă. Ai ocazia să observi acum rezultatele primite în urma unor acțiuni lansate la începutul lunii august 2016, legate de serviciu, sănătate, un proiect legat de locul de muncă. Este recomandat să începi acum o dietă, să te preocupi mai mult de propria sănătate, să îți organizezi mult mai eficient timpul respectând și orele de relaxare, de odihnă fiind necesare mai multe plimbări în natură. Ai ocazia să vezi colegii de serviciu în care merită să ai încredere, să descoperi de unde vin, de fapt, anumite probleme la locul de muncă. Este posibil să primești o mărire de salariu sau vei găsi un job mult mai promițător.


Thursday, January 26, 2017

Luna Nouă în semnul Vărsător



„Ai curajul să îți asculți inima și intuiția! Ele știu deja ce vrei tu să devii cu adevărat.” Steve Jobs

Luna Nouă în semnul Vărsător se formează pe 28 ianuarie 2017, la ora 2:07’, în casa a III-a, a momentului, având Ascendentul în Scorpion.
Ca orice altă Lună Nouă pune bazele unor începuturi. Conjunctia Soare-Lună în Vărsător, zodia schimbărilor, a  revoluțiilor, invențiilor, a nonconformismului, în casa  a III-a,  a comunicării și gândirii, a studiilor, orice relații bazate pe schimburi, fie ele de informații, servicii, valori sau obiecte. Se poate vorbi acum despre noi inițiative, menite să ne ajute să acumulăm mai multe cunoștințe, să progresăm în plan intelectual. Suntem mult mai preocupați să urmăm noi cursuri de specializare. Vărsătorul este zodia iubirii la nivel global fiind vorba de o perioadă intensă de socializare, o mai mare nevoie de a ne exprima deschis, sincer dorințele, trăirile, sentimentele. Ne putem aștepta la reacții contradictorii, atunci când ceea ce spunem, să fie contracarat cu agresivitate, impulsivitate declanșând certuri, despărțiri bruște în relația de mariaj și/sau de dragoste (guvernatorul Vărsătorului în careu aplicant cu Mercur și Pluton, Saturn guvernator tradițional careu cu Venus).
Ascendentul se află în zodia Scorpion astfel că sunt aduse la suprafață cele mai profunde emoții, dorința de reînnoire și de transformare la nivel emoțional și material, nu fără a ne confrunta cu negarea propriului drum. Înainte de acest lucru este important să vedem ce am lăsat în trecut, ce resurse mai avem de adus la suprafață pentru a ne îndeplini menirea, nu înainte de a accepta părțile întunecate, obsesiile, atașamentele. Este un proces dificil dar care merită să fie parcurs, tocmai pentru a ne regăsi în lumină, mai buni și curați, împăcați cu noi înșine.
Cu Marte (guvernator al Scorpionului) aflat în casa a IV-a, în semnul Pești, schimbarea vine odată cu conștientizarea și integrarea trecutului, atunci când ceea ce este vechi atinge apogeul și se formează o nouă posibilitate de explorarea a noului, de stabilire a unor noi obiective, a unui nou țel și de depășire a unor limite (auto) impuse.   
Marte (acțiunea, pasiunea, hotărârea, curajul, spiritul de competiție) se află la grad anaretic în zodia Pești (29:50’), în casa a IV-a, a familiei, casei, a locului natal, țara natală, sfârșitul, dar și clădirile, pământurile, rezervele de apă și de gaze. Marte se află la grad anaretic, considerat un grad critic (vine de la „anarietes” (gr.) = distrugător) și în conjuncție cu steaua fixă Scheat (din constelația beta Pegas), o stea violentă, predispunând la catastrofe (naufragii, accidente rutiere, aviatice, miniere, avalanșe, alunecări de teren, explozii) astfel că ne putem aștepta la evenimente nu prea plăcute. Rolul acestei stele este, de fapt, de a conștientiza nevoia de evoluție în plan spiritual. Steaua Scheat face parte din constelația Pegas („Calul înaripat”). Pegas simbolizează, de fapt, o anumită misiune în viață, pentru care căutătorul va găsi întotdeauna timp și energie necesare împlinirii ei, deși calea poate fi brăzdată de dificultăți, limitări. Sindromul Pegas constă în pretinsa capacitate de a trece mai ușor peste orice situație deși reversul poate fi o lecție de umilință.
Cu Saturn (guvernatorul tradițional al Vărsătorului, în casa a II-a) aflat în relație tensionată cu Chiron și Venus din semnul Pești și din casa a IV-a a momentului (casa familiei de origine, a sufletului si a relației cu locul natal) se poate vorbi despre lăsarea în urmă a unor valori, atașamente, desprinderea dintr-un loc, țară natală, casă, proprietate, ceea ce nu va fi prea ușor de suportat. Cheia rezolvării acestor probleme care pot produce răni profunde este comunicarea, relaționarea, încrederea, că există și alt ideal, țel de urmat. Totul ține de felul în care ne exprimăm acum trăirile, nevoile, curiozitătile, credința, îndoielile, așteptările. Se poate vorbi despre necesitatea de a clarifica tensiunile în relația cu familia, manifestate prin crize emoționale intense. Riscăm să devenim distructivi sau autodistructivi, dacă nu acceptăm necesitatea de a ne detașa de o situație incertă, fiind important să dăm dovadă de obiectivitate în deciziile pe care  le luăm.
Uranus în casa a V-a (schimbarea, independența, originalitate) susținut de Saturn în casa a II-a (înțeleptul, ghidul) dar în conflict cu Jupiter în casa a XI-a (autoritatea, legea, expansiunea), este îndemnul către iubire și iertare, către curaj și lupta pentru împlinirea unui ideal, pe care nu îl vom găsi până când nu ne schimbăm atitudinea, nu renunțăm la anumite obiceiuri menite să ne îngrădeze libertatea de exprimare și sentimentul de comuniune, de apartenență la un grup, la o societate în care fiecare are dreptul să fie lăsat să își exprime propriile idei, așteptări, dorințe, să clădească un nou edificiu bazat pe credință și iubire. La nivel personal ne putem aștepta la răsturnări de situație în privința relațiilor de iubire, cuplu dar se pare că tot răul este spre bine, cât timp ne lăsăm conduși de instinct, de ceea ce ne spune, de fapt, sufletul.    
Simbolul Gradului Sabian la care se afla Luna Noua este: „Un steag este văzut transformându-se într-un vultur”.  Tot ce trebuie să faci este să acționezi, în sensul celui mai măreț scop, și tot ce îți trebuie este curajul de a te înălța, asemeni unui vultur, peste obstacole. Reușita ta poate fi reușita unui grup, a poporului din care faci parte. Fiecare dintre noi poartă un stindard doar că trebuie să fim încrezători și curajoși pentru a-l putea dărui mai departe urmașilor noștri.
Luna Nouă în semnul Vărsător ne aduce mesajul fraternității și libertății, al marii revoluții la nivel personal și social, de transformare și de clădire a unei noi lumi, în care să ne exprimăm valorile și principiile de viață în mod deschis, liber. Înainte de a ne dori ceva, de a lua un nou start este important să știm ce vrem, să cunoaștem direcția clară, nu înainte de a ne cerceta sufletul, întreaga ființă. Mesajul de care trebuie să ținem cont acum este: „Devin din ce în ce mai clar și spontan în orice domeniu și mă dedic mai mult nevoilor ființei mele interioare”.
Îndemnul Lunii Noi în semnul Vărsător se adresează, în primul rând, nativilor semnelor fixe: Vărsător, Leu, Taur, Scorpion îndeosebi celor născuţi în apropierea datei de 28  (± 3 zile) dar şi pentru cei ale căror planete personale (Soare, Luna, Mercur, Venus, Marte, Ascendentul, Mijlocul Cerului) se află la grad 9 în semne fixe  (± 3 grade). Un factor esențial în identificarea modului în care Luna Nouă își lasă amprenta la nivel individual este harta natală, modul în care planetele în tranzit formează aspecte cu planetele natale.

Mesajul transmis de Luna Nouă în semnul Vărsător pentru fiecare semn zodiacal:

          Berbec - ai ocazia să fii preocupat de noi asocieri, să îți faci noi relații de prietenie, să te integrezi într-un grup, asociație. Este posibil să-ți faci o nouă cunoștință care va juca un rol important în existența ta. Acordă o atenție deosebită la călătoriile îndepărtate, la relația cu străinătatea, studii superioare.

          Taur - vei pune mai mult accent pe carieră, reputație, imagine în plan social. Te ambiționezi și nu te lași până când nu concretizezi niște obiecteve ce țin de progresul tău în carieră. Ești mai sigur de proprioa valoare și nu te dai înapoi din fața obstacolelor. Atenție la anumite relații de prietenie care ar putea să îți creeze tot felul de probleme de natură relațională și financiară. Este recomandat să nu împărtășești proiectele tale decât cu oameni de încredere.   

          Gemeni - ești mult mai deschis către spiritualitate, dornic să explorezi noi orizonturi prin studiu și cunoaștere, prin călătorii. Este posibil chiar să începi acum un curs de specializare. Cert este că un nou țel se naște acum în mintea și sufletul tău. Acordă atenție la eventuale probleme care pot apărea în relația cu superiorii sau în carieră. Te poți aștepta la obstacole, răsturnări de situație în plan profesional.

          Rac - este o perioadă în care ești mult mai atras de ocultism, esoterism, de domenii abstracte reușind să descoperi adevărata față a lucrurilor. Nu este exclus să te confrunți cu crize de natură emoțională sau financiară. Este momentul unui proces interior profund având ocazia să descoperi de unde vin, de fapt, adevăratele blocaje. Atenție la călătoriile lungi, la examene dar și la relația cu colegii de muncă.

          Leu - urmează o perioadă bună pentru a da startul unor asocieri, parteneriate, unei relații de mariaj. Ești mai deschis cu lumea dorindu-ți compania celor din jur. Ești dornic să împărtășești cu ceilalți din cunoștințele acumulate de-a lungul timpului. Este timpul să te preocupi mai mult de felul în care arăți, poate chiar vei lua hotărârea bruscă să îți creezi un nou look, să mergi la spectacole, teatru, expoziții, dans. Acordă o atenție deosebită la eventuale probleme care pot apărea în plan sentimental.

          Fecioară - putem vorbi despre o perioadă în care îți îndrepți atenția mai mult către curățenia sufletului și a trupului. Ești preocupat să urmezi un nou regim alimentar sau de viață sau chiar poți găsi un tratament mult mai eficient pentru o anumită problemă de sănătate. Te dedici mai mult sarcinilor de serviciu, fiind mult mai conștiincios, având ocazia să preiei noi sarcini de lucru. Atenție la probleme ce pot apărea în relația de cuplu sau într-un parteneriat. Evită să închei acum contracte, până când nu cercetezi cu atenție despre ce este vorba.

          Balanță - este o perioadă dinamică; ești plin de energie, dornic să te implici în aventuri, relații de amor. Nu vei duce lipsă de creativitate, de joc și voie bună, alături de copii și prieteni. Viața sentimentală cunoaște o amplificare fiind mult mai deschis către implicarea în noi relații. Atenție la eventuale probleme de sănătate, cu care e posibil să te confrunți, în perioada următoare. Nici la serviciu lucrurile nu stau prea grozav.

          Scorpion -  urmează o perioadă în care relația cu părinții, cu familia se intensifică. Poate iei decizia să schimbi decorul prin casă, să faci o achiziție importantă care vizează casa, proprietatea. Cert este că ești mult mai preocupat de gospodărie. Atenție însă la eventuale probleme care țin de planul sentimental, de relația cu copii, probleme de sănătate legate de aceștia. 

          Săgetător - putem vorbi despre o perioadă favorabilă studiului, călătoriilor, relaționării cu rudele, vecinii. Ești mult mai comunicativ, dornic să acumulezi noi informații. Atenție la eventuale probleme care țin de casă, gospodăriie, este posibil să se strice un obiect electrocasnic sau să faci cheltuieli care nu erau programate. Nu este exclus să fie vorba despre un accident, tăieturi, lovituri, căzături în gospodărie, la bucătărie. Supraveghează-ți cu atenție aragazul și orice sursă de foc, încălzire.

          Capricorn - urmează o perioadă în care ai ocazia să valorifici abilitățile și talentele de care dispui pentru a atrage mai mulți bani în cont. Ai ocazia să pornești o nouă afacere, să faci achiziții rentabile. Atenție la eventuale probleme care pot apărea în relația cu rudele, vecinii, evită să te implici în polemici, certuri ce te pot destabiliza și din punct de vedere al sănătății.

          Vărsător - este o perioadă de afirmare, de relansare, noi începuturi manifestându-te cu mai mult curaj și voință. Ești mai preocupat de propria imagine. Ai ocazia să îți reînnoiești garderoba, eventual să mergi la un salon de cosmetică. Atenție la eventuale probleme legate de zona capului, lovituri, tăieturi dar și la cheltuieli neașteptate.

          Pești - vorbim despre o perioadă în care preferi izolarea, să stai departe de ochii lumii, să visezi mai mult, să te preocupi mai mult de propriul suflet. Este posibil să găsești acum un nou tratament, mult mai eficient, la o problemă mai veche de sănătate. În următoarele patru săptămâni, până la următoarea Lună Nouă, te poți aștepta la vise premonitorii, capacitățile extrasenzoriale sunt mult mai accentuate. Acordă atenție și la eventuale probleme din relația cu partenerul de viață dar și probleme legate de carieră.