Floarea vietii

Floarea vietii

Monday, June 18, 2012

LUNA NOUĂ ÎN SEMNUL GEMENI – 19 IUNIE 2012, ORA 18:02 „ ELIBERAREA DE TRECUT”


   Luna Nouă în Gemeni reprezintă momentul  în care Soarele se află în conjuncţie cu Luna . Luna se află între Pământ şi Soare.
  Influenţa Lunii Noi se simte cu aproximativ 18 ore înainte dar şi după ce are loc acest moment. Acest moment marchează un nou început de ciclu al fazelor lunii care are influenţă asupra vieţii pe Pământ, datorită forţei de gravitaţie a Lunii. Energia este minimă acum, astfel că cel mai bun lucru este să nu acţionăm , ci să facem planul, strategia, să pregătim acţiunea pentru următoarea perioadă . Este bine să gândim un nou început, să ne deschidem mental şi afectiv către toate posibilităţile prin care putem obţine ceea ce vrem. Este foarte important să ne clarificăm interior ceea ce vrem cu adevărat, ce direcţie trebuie să urmăm. Iar odată cu începerea fazei de creştere a lunii – 21- 22 iunie, când deja este depăşită faza de energie minimă, putem demara proiectul nou sau orice activitate importantă.
    Mesajul gradului sabian al acestui moment de Lună Nouă pe gradul 28:43 Gemeni “Prin faliment, societatea oferă unui individ copleşit oportunitatea unui nou început”. Este vorba de eliberare a presiunilor insuportabile, necesara  pentru a primi noi sarcini. Trebuie să lăsăm în urmă vechile concepte, mentalităţi. Este o Lună Nouă importantă cu atât mai mult cu cât se produce de două ori în acelaşi semn zodiacal – Gemeni. Prima Lună Nouă s-a produs pe gradul 2:47 Gemeni în data de 21 mai 2012 când a avut loc şi Eclipsa inelară de Soare. Dacă atunci ne avertiza asupra reîntâlnirii unor persoane din trecut, să reparăm, să lămurim ceea ce trebuia vizavi de relaţiile predestinate, să înţelegem ceea ce era de înţeles din trecutul nostru îndepărtat. Acum ni se dă ocazia , odată cu această Lună Nouă din data de 19 iunie ( dar pe gradul 28:43 Gemeni), să ne eliberăm de trecut, să acceptăm finalul în relaţiile de parteneriat şi să păşim cu mai multă încredere în viitor,  renăscuţi, mai puternici, mai buni cu noi înşine dar şi cu celălalt.
    Ascendetul momentului de Lună Nouă este în Scorpion, gradul 23:03 , semn fix de apă ce accentuează trăirile emoţionale, fiind amplificate capacităţile extrasenzoriale . Este foarte important să trăim ,în următoarea perioadă ,acordând atenţie  sentimentelor noastre, să ne ascultăm intuiţia, să fim atenţi la mesajele subtile. Este o perioadă a  certitudinilor, acum planificăm cu insistenţă, cu fermitate cu riscul de a deveni poate prea încăpăţânaţi pentru a ne atinge scopurile. Acum începem lucruri durabile în timp.
    Luna Nouă aflată pe axa gândirii, a idealurilor, religiei, esoterismului,  realizează legătura între cunoaşterea materială ( terestră ) şi cea subtilă ( cosmică). O axă a studiilor şi cercetărilor. Ne exprimăm foarte bine acum, acţionăm cu tact în relaţiile de afaceri , reuşind să comunicăm într-un mod eficient.
   Luna Nouă în casa a VIII-a , un domeniu al morţii şi renaşterii. Reprezintă dimensiunile oculte sau spirituale, reînnoirea sau transformarea la nivelurile emoţional, spiritual şi material.Toate experienţele  care ne afectează prin durere şi care ne provoacă dorinţa de a renunţa la idealurile noastre, ne schimbă acum la un nivel profund modul de a privi lumea relaţiilor şi  propria conştiinţa.  Casa a VIII-a este un domeniu al energiilor sexuale şi al puterilor mentale.  Sunt amplificate activităţile spirituale, fiind un moment extrem de favorabil pentru a cerceta marile mistere ale universului. Cercetarea domeniului spiritual poate aduce momente de înaltă conştientizare ajungând să înţelegem rolul şi rostul elementelor de factură  ocultă.
      Planeta Neptun retrogradă în semnul de domiciliu – Peşti -, se află în aspect de trigon cu Luna Nouă. Suntem ajutaţi să ne conectăm într-un mod eficient la lumea subtilă, avem acces la mesaje din lumea subconştientului, descoperim lucruri care nu ne fac prea multă plăcere dar care ne sunt necesare în evoluţia noastră. Nu este prea uşor să avem în faţa noastră acea latură neagră, monştrii pe care poate că îi hrănim într-un mod inconştient cu trecutul, prezentul şi viitorul nostru, cei care ne golesc de voinţă, de bucuria de a trăi, de a fi liberi. Acum este momentul să conştientizăm ceea ce ne face rău, ceea ce ne blochează în evoluţia noastră ca fiinţe, ca spirite şi să acceptăm transformarea învăluinde-ne în lumină iar odată cu noi şi umbra, frica. Este un fel de împrietenire, de iertare care ne aduce mai aproape ingerii pe care poate  i-am cam ignorat în ultima vreme. Această Lună Nouă accentuează această deschidere către lumea noastră neexplorată cu curaj, cu încredere. Neptun retrograd ne ajută să vedem ceea ce trebuie şi ne întinde o mână de ajutor prin intermediul viselor premonitorii, telepatie, mesaje venite din astral. Putem trece acum dincolo de timp şi spaţiu hrăninde-ne direct cu energia Cosmică.
      Neptun aflat în casa a III-a a momentului este o  accentuare a inspiraţiei divine, acest lucru poate fi realizat într-un mod mult mai conştient realizând că este un dar minunat. Descoperim acum de unde vin blocajele în comunicarea cu celălalt. Acum aflăm lucruri necesare pentru a construi o nouă fundaţie. Trebuie să lăsăm mintea să comunice liniştit cu universul, să acceptăm cu detaşare evenimentele, observând cum sunt clarificate multe aspecte legate de destin, de trecut, de acele situaţii care cândva păreau fără rezolvare. Acum vom privi şi ne vom minuna cât de firesc curge totul. Vom empatiza mai mult cu persoana de lângă noi, vom înţelge nevoile celuilalt.
    Sextilul care se formează între Venus şi Uranus predispune la decizii bruşte legate de căsătorie, uniune, legături nelegitime, pline de farmec. Neptun aflat în careu cu Venus avertizează asupra sentimentelor utopice, indecizie, aspiraţii incerte, imaginaţie exaltată. Se poate dezvolta în această perioadă, o afectivitate confuză şi vise contradictorii. Iubirile himerice capăta amploare, cât şi conduitele lipsite de loialitate în dragoste.Este vorba de multe conjuncturi ce ascund elemente perfide provocând aventuri nefericite. 
    Jupiter aflat în careu cu Neptun predispune la influenţe negative ale spiritelor controlate de energiile joase, inferioare. Este o perioadă în care se recomandă atenţie la sursele de venituri ce vin din colaborări, parteneriate. Apar tendinţe de incorectitudine din partea partenerilor de afaceri.
      Avem parte de mult dinamism, de energie constructivă, acea forţă care ne ajută să planificăm dar să punem în practică ideile noastre. Se anunţă o perioadă în care chiar dacă ne pregătim de vacanţă, vom trage de noi până în ultima zi de muncă de dinaintea concediului.
    În data de 21 iunie la ora 2 :08 , Soarele se pregăteşte să intre în semnul Racului,  are loc solstiţiul de vară. Este un semn al reţinerii, al misterelor, este semn de apă,  guvernat de Lună ,  ce ne îndeamnă la introspecţie. După atâta agitaţie datorat semnului Gemeni, iată că vom deveni dornici de a ne retrage în lumea noastră, tăcută , în care reuşim sa ne facem un bilanţ al evenimentelor de la începutul anului şi până  în acest moment.
    Vor fi influenţaţi ,în mod deosebit, nativii ce au puternic accentuate  în harta natala semnele mobile: Gemeni, Săgetător, Peşti, Fecioară, ( născuţi în ultimele trei zile din acest semn), dar şi asupra semnelor fixe :Taur, Scorpion, Leu, Vărsător( născuţi în ultimele trei zile din acest semn).
     Este o Lună Nouă ce reuşeşte să ne vindece de trecut aducându-ne alternativa de  a ne elibera de durere prin recunoaşterea propriilor slăbiciuni, prin acele momente de luciditate absolut necesare evoluţiei noastre. Suntem într-un carusel al energiilor cosmice în care fiecare dintre noi este invitat să ia lumină.
      Pace, lumină şi iubire!
   
     
    

   

No comments:

Post a Comment