Floarea vietii

Floarea vietii

Saturday, November 17, 2012

Intrarea planetei Marte în semnul Capricorn şi conjuncţia inferioară Soare şi planeta Mercur



Devin ceea ce văd în mine însumi. Tot ceea ce gândul îmi şopteşte, pot să înfăptuiesc.”

   In data 17 noiembrie, la ora 17:46, are loc conjuncţia inferioară dintre Mercur retrograd şi Soare pe gradul 25:42 în semnul Scorpion, Nodul Nord lunar aflându-se pe gradul 25:57 în Scorpion. Este un moment deosebit de important, practic accesăm Mintea Divină, are loc renaşterea, reînnoirea Minţii. Inseminarea oricărui gând în această zi magică are rolul să alimenteze existenţa noastră punând bazele unor noi activităţi, relaţii de iubire, studii importante pentru următoarele luni (până la retrogradarea planetei Mercur în 23 februarie 2013).
    În ziua de 17 noiembrie este bine să notăm  pe hârtie, să ne fixăm mental proiectele, dorinţele, pe care le vom pune în practică la ieşirea lui Mercur din retrogradare (27 noiembrie 2012). Forţa acestei zile, de 17 noiembrie, constă în starea de eliberare a minţii de orice prejudecată, de frică şi de resentimente. Suntem pregătiţi să acceptăm în viaţa noastră ghizii, mentorii, să accesăm informaţia prin starea de meditaţie sau rugăciune, într-un mod miraculos. Primim răspunsuri referitoare la propriul Destin fiind  ajutaţi  să ne înţelegem menirea şi să acţionăm în sensul împlinirii acesteia.
   Se deschide un nou ciclu în care vom culege primele roade ale muncii noastre la conjuncţia superioară dintre Mercur şi Soare, din data de 17 ianuarie 2013.
   Intrarea planetei Marte în semnul Capricorn (ora 4:36) ne va da un control deosebit asupra propriilor acţiuni şi asupra limbajului. Se dezvoltă capacitatea de a demonstra abilitatea şi talentul de a aprecia corect un eveniment. Marte se află în exaltare în Capricorn ceea ce dă tenacitate, energie, duritate în atingerea scopurilor sociale, personale şi materiale. Vom resimţi o energie deosebită în atingerea obiectivelor propuse.  Trebuie să acordăm o atenţie sporită în ceea ce priveşte confidenţele, riscând în acest fel să fim supuşi unor atacuri ulterioare din partea persoanelor la care ne aşteptăm cel mai puţin.
   Marte aflat în Capricorn ne dă curaj, încredere de sine, fire îndrăzneaţă parcă căutând anume provocările, aventura. Ambiţia, hărnicia, precauţia poate să ne ajute în a îndura atacuri din partea diferitelor situaţiia de viaţă.  Intuiţia ne va aduce în postura de a avea parte de câştigurile dorite, aşteptate de multă vreme.
   Ascendentul momentului de conjuncţie inferioară dintre Soare şi  Mercur, se află în semnul Peşti, guvernat de planeta Neptun, semn de apă,  mutabil, feminin, ne îndeamnă la transformare. ”Lasă-te purtat de val” pare să ne spună acest moment. Lasă-te purtat de iubirea necondiţionată şi de iertare. Este un moment propice pentru a căuta şi a găsi sursa propriilor noastre emoţii organizându-le într-un mod eficient ca urmare a primirii mesajelor, mai mult sau mai puţin în mod direct.
  Acest moment de conjuncţie între Soare, Mercur şi Nodul Nord lunar în semnul Scorpionului ne aduce aproape de cele mai subtile informaţii dar şi cele mai importante pentru propriul Destin. Acum suntem pregătiţi să acceptam realitatea aşa cum este ea, să vedem că A SIMŢI  nu este tot una cu realitatea, că pot exista situaţii, momente în viaţa noastră care nu corespund aşteptărilor noastre. Mercur retrograd are acest minunat dar pentru noi, să ne întoarcem un  în trecut şi să conştientizăm că a pierde o relaţie, un bun material are un rol bine stabilit de ceva mult mai înalt. Acum putem transforma verbul A SIMŢI în A CREDE, să crezi că drumul pe care te afli poate fi supus oricând unor modificări, dar toate se întâmplă cu scopul de a te construi, şlefui permanent.
  Conjuncţia inferioară se realizează la ora lui Mercur, ceea ce amplifică şi mai mult necesitatea de a comunica, de a transmite mai departe ceea ce gândim, visăm, ceea ce ne dorim de la propria viaţă. Gândul capătă o forţă deosebită în această zi, visele vin către noi pentru a ne pune în legătură cu cele mai profunde amintiri. Cele mai subtile gânduri pot ieşi la suprafaţă mirându-ne de propria noastră alegere, mirându-ne de curajul de a continua drumul nostru spiritual (cei care au ales această cale). Ne uimim de forţa cu care acţionează, într-un mod benefic, ghizii asupra noastră, îndepărtând tot ce vine să ne sufoce evoluţia sau să sfârtece dorinţele de mai bine, idealurile noastre de creştere şi îmbogăţire a sufletului.
 Se recomandă ca această zi să fie dedicată meditaţiei, împăcării cu Sinele, conectându-ne într-un mod firesc cu Universul de unde ne luăm liniştea şi încrederea că nimic nu ne poate distruge fiinţa, atâta timp căt suntem deschişi către iubire.

     Să creştem în lumină!

No comments:

Post a Comment