Floarea vietii

Floarea vietii

Friday, August 1, 2014

ATMOSFERA ASTRALĂ A LUNII AUGUST 2014



”Niciodată nu putem judeca viața celorlalți, pentru că fiecare își cunoaște propria durere și renunțare.” Paulo Coelho

Luna august este trăită cu intensitate, cu pasiune și emoție dat fiind și mulțimea de planete care tranzitează semnul de foc al zodiei Leu (Soarele până în data de 23 august, Mercur se află în semnul Leu până în data de 15 august, Venus intră în Leu din data de 12 august, Uranus retrograd în semnul Berbec, în decanul Soarelui), planete ce tranzitează semnele de apă (Venus în semnul Rac până în data de 15 august, Marte și Saturn se află  în  semnul Scorpion, Neptun retrograd în semnul Pești, asteroidul Chiron în semnul Pești). Planete care tranzitează semnele de pământ: Mercur din data de 15 august intră în semnul Fecioară, Pluton retrograd în semnul Capricorn. Nodul Nord lunar se află în semnul Balanță (semn de aer), iar Lilith în semnul Leu pe tot parcursul lunii august.
Accentuarea semnelor de apă, mai ales în prima parte a lunii august, intensifică emoțiile, intuiți, dorințele intense, sentimentele. Emoțiile sunt trăite cu intensitate, empatizăm mult mai ușor cu semenii, primim răspunsuri prin intermediul visului sau în oricare mod oarecum ciudat. Este nevoie să ne ordonăm gândurile, să ne exprimăm cu claritate propriile sentimente. Acum reușim să conștientizăm propriile frici, să ne debarasăm de reziduurile trecutului.  
Prezența a 5 planete în semne de foc, în intervalul 12-15 august (Mercur, Venus, Soare, Jupiter în semnul Leu, Uranus retrograd în semnul Berbec) și inclusiv Lilith în semnul Leu, amplifică nevoia de libertate, de creativitate, de iubire. Ne impunem adoptând o atitudine fermă, directă, exprimându-ne punctul de vedere fără să ne gândim la consecințe. Se observă o oarecare lipsă de autocontrol dar și de sensibilitate față de ceilalți.    
Pe tot parcursul lunii august se află Nodul Nord lunar în semnul  Balanță (semn de aer), insistând asupra necesității de a fi sensibili la nevoile celuilalt, să învățăm să colaborăm, să acționăm cu mai multă diplomație, fiind important să iertăm, aducând echilibrul și armonia în relații.
În data de 8 august are loc conjuncție superioară dintre Soare și planeta Mercur în semnul Leu, la ora 19:08`(ora lui Saturn, decanul lui Jupiter, ziua lui Venus), la grad 16:02' în semnul Leu. Urmează așa numita perioadă epitemiană, după numele titanului cu același nume Epiteme, fratele geamăn a lui Prometeu. Este o perioadă asemănătoare Lunii aflată în faza de descreștere, o perioadă de natură saturniană, în care suntem puși în conexiune cu trecutul. Este momentul să finalizăm proiecte importante legate de studii, de finalizare a unor proiecte importante pentru noi. Este foarte important să ne detașăm de trecut, să renunțăm la orgoliul excesiv, la invidie sau pasiuni necontrolate. Până în data de 16 octombrie, când va avea loc conjucnția inferioară dintre Mercur retrograd și Soare în semnul Balanță,  trebuie să înțelegem ce ne ține pe loc într-o relație care nu ne mai mulțumește, să observăm și să analizăm cu mai multă atenție cui se datorează eșecurile, pierderile cu care ne confruntăm (fie în plan profesional, afectiv sau relațional).
Aspectul de Lună Plină în semnul Vărsător, din data de 10 august, ora 21:09, când Luna se va afla în semnul Vărsător, la grad 18:02`, în opoziție cu Soarele în semnul Leu, pe axa afectivă, aduce în prim plan împlinirile dar și dezamăgirile în planul legăturilor sentimentale. Este lecția de care avem nevoie pentru a obține echilibrul între iubirea primită și iubirea oferită, indicând o perioadă de accentuare a dorinței de afirmare, de atragere a atenției sexului opus. Sunt accentuate creativitatea, arta, distracția. Luna Plină în semnul Vărsător amplifică conflictele de orice fel, impulsivitatea, accidentele, incendiile, intrigile, acțiunea dușmanilor ascunși. Tot în această perioadă, poate fi vorba de probleme ale aparatului circulator, afecțiuni inflamatorii, accidente vasculare, probleme cardiovasculare. Această Lună Plină în Vărsător are o influenţă semnificativă asupra celor născuţi în semnele: Taur, Scorpion, Leu, Vărsător dar şi pentru cei care au axele principale: ascendentul, descendentul, mijlocul cerului sau orice planetă personală aflate în jurul gradului 18.
Mercur - comunicarea, nevoia de a învăța, mintea rațională - aflat în semnul Leu până în data de 12 august, indică perseverența, orgoliul, hotărârea, capacitatea de a controla, de a domina, de a învăța. Multitudinea de idei ne împinge către creativitate, concretizarea propriilor gânduri și dorința de a le prezenta lumii într-o manieră directă, spectaculoasă, dorindu-ne să fim apreciați pentru modul în care gândim, ne exprimăm, creăm (Mercur conjuncție cu Jupiter - 2 august; Mercur careu Pluton - 3 august; Mercur trigon Uranus - 8 august; Mercur careu Saturn - 9 august).
Începând cu data de 15 august Mercur intră în semnul Fecioară. Suntem mult mai precauți în luarea deciziilor, mai practici, mai perceptivi, avem capacitate de memorare. Suntem oarecum critici, mofturoși, neliniștiți, pasionați de cercetarea misterelor.
Venus - nevoia și capacitatea de a iubi - aflat în semnul Rac până în data de 12 august, indică dragostea de casă, de țară. Predomină romantismul, atracția tainică, dorința de relaxare, de retragere în lumea emoțiilor profunde.
Venus își începe tranzitul prin semnul Leului în data de 12 august, accentuând dorința de afirmare, de atragere a sexului opus, dorința de a ne exprima afecțiunea. Primim și dăruim emoții de iubire, pasiune, căutând libertatea și expresia emoțională (Venus trigon Uranus - 25 august).
Marte - dorință, voință îndreptată spre acțiune - se află  în semnul Scorpion, semn de domiciliu pentru Marte. Ne dă inițiativă, ambiție, capacitatea de munci din greu pentru a ne împlini obiectivul propus. Suntem supuși unor probe, fiindu-ne greu testat caracterul, voința. Este o perioadă în care se poate cădea ușor pradă tentațiilor, având o mai mare atracție către inițiative îndrăznețe (Marte în careu cu Jupiter - 2 august, Marte careu cu Mercur - 3 august, Marte conjuncție cu Saturn - 25 august, Marte careu Venus -7 august).
Saturn - impulsul către siguranță, organizare, nevoia de a ne baza pe propriile resurse și muncă -  ne dă dorințe și capacitatea de a ne atinge scopul, dar toate acestea se fac prin multă muncă. Provocările sunt date de ideile obsesive, de dependență, manipulare, gelozie. Este o perioadă trăită cu intensitate, marea provocare constând în înfrângerea propriilor frici, a temerilor venite din trecutul îndepărtat, fiindu-ne greu să le localizăm în timp. Este o perioadă în care ne vom confrunta cu temperamente violente, pasionale, necazuri produse de legături în plan afectiv (Venus trigon Saturn - 1 august; Mercur careu Saturn - 9 august; Saturn conjuncție Marte - 25 august; Saturn sextil Mercur - 25 august; Venus careu Saturn - 26 august).
Jupiter - expansiunea, nevoia de credință, de încredere în viață și în propria persoană - tranzitează semnul Leului, pe tot parcursul lunii august până la grad 10:05'.  În aceasta luna el formeaza aspecte mai importante în: 2 august - Jupiter cuadratură cu Marte; 2 august, ora 22:03 - Jupiter conjuncție cu Mercur, la grad 3:52`; 18 august, ora 8:21' - Jupiter conjuncție cu Venus la grad 7:14`. Jupiter în semnul Leului favorizează planul afectiv, relația cu copiii, sporește capacitatea de a crea, de a atrage succesul în urma unor asocieri și/sau încheieri de parteneriate. Au loc activități ce necesită multă hotărîre, ambiție, responsabilitate și înțelepciune. Suntem susținuți în împlinirea ambițiilor în plan intelectual și sentimental cu condiția de a fi cumpătați în alegerile pe care le facem. Suntem tentați să acționăm pripit, să consumăm (timp, bani și energie) în mod nechibzuit.
Soarele intră în semnul Fecioară, în data de 23 august, devenind mult mai atenți la detalii, mai organizați în acțiuni, mai serioși, avem dorința de purificare, nevoia de intimitate, de pudoare, suntem mult mai dedicați sarcinilor profesionale. Tot ce este spontan, dezechilibrat, ceea ce nu corespunde normelor sociale ne sperie, preferând regulile clare.
În această lună Uranus - libertatea eului, originalitate și independență, nevoia de schimbare -  tranzitând în continuare cel de-al doilea decan al Berbecului (guvernat de Soare), ne îndeamnă să luăm inițiativa, să schimbăm ceva în modul de a fi, de a ne comporta, de a ne exprima propriile dorințe și așteptări de la ceilalți. Uranus în trigon Venus, în data de 25 august, vizează în special evenimente ce au avut loc în luna iunie 2014, stimulând dorința de schimbare, de reînnoire.
Neptun - eliberarea de ego, libertatea transcendentă - își continuă mișcarea aparent retrogradă în semnul Pești, în primul decan (al lui Saturn). Suntem inspirați, profunzi, sensibili, avem tendița de a evada din limităriile materiale, predominând dorința de a fuziona cu Divinitatea, de a aprofunda cele mai profunde emoții legate de iubire, de armonia cu universul.
Pluton - transformare, nevoia de renunțare la ce este vechi - continuă să se deplaseze în sens aparent retrograd prin semnul zodiacal al Capricornului, în intervalul 11°:37’-11°:07’, concentrându-ne mai mult pe remodelarea unei structuri. Este momentul de transformare a modului de utilizare a forței și a resurselor interioare, în special a voinței.
Aspectul de Lună Nouă în semnul Fecioară, din data de 25 august, ora 17:13', la grad 7:13, este un semn al analizei profunde, al seriozității. Soarele și Luna se află în conjuncție, aducând ideea contopirii forțelor masculine cu cele feminine, având loc un echilibru între cele două forțe. Este bine să gândim un nou început, să ne deschidem mental şi afectiv către toate posibilităţile prin care putem obţine ceea ce vrem. Este foarte important să ne clarificăm interior ceea ce vrem cu adevărat, ce direcţie trebuie să urmăm. Ar fi cel mai indicat să așteptăm ca Luna să intre în faza de creștere pentru a demara un nou proiect sau pentru a începe orice activitate importantă, respectiv din ziua de 25 - 26 august. Vor fi influenţaţi, în mod deosebit, nativii ce au puternic accentuate în harta natala semnele mobile: Gemeni, Săgetător, Peşti, Fecioară, sau care au Luna, Ascendentul sau alte elemente importante ale harții natale în aceste zodii.
Astfel că luna august este trăită cu intensitate, împletind voioșia cu starea de introspecție, dorința cu pasiunea, iubind, dedicându-ne implinirii celor mai profunde sentimente. Ne dorim să fim mai buni, fiind conștienți că lumina ne învăluie sufletul, atât timp cât o lăsăm să pătrundă acolo.


No comments:

Post a Comment